40 de elevi de clasele a IX-a, a X-a și a XI-a au participat joi, 12 martie, la etapa pe școală din Colegiul Economic ”Octav Onicescu” a concursului pe teme de protecţie a consumatorilor “Alege, este dreptul tău !”.
Din anul 2000, cu sprijinul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și al Asociației pentru Protecția Consumatorilor România, partener tradiţional cu APC Botoşani, concursul se organizează, cu scopul de a marca Ziua mondială a consumatorilor, sărbătorită la 15 martie.
Anul acesta tema este alimentația sănătoasă de zi cu zi.
Participanţii se întrec pentru a ajunge la etapa naţională (6 zile în tabăra Delfin, din Năvodari, județul Constanța în perioada 22-27 iunie).
Prima etapă din anul acesta la Colegiul Economic a constat într-un test grilă de 20 de întrebări, cu variante simple sau multiple de răspuns. Profesorii organizatori sunt: Florentina Camelia Țilică, Georgeta Nemțoiu și Elena Cîntec. Cei care vor ajunge la etapa județeană trebuie să pregătească un eseu și o prezentare Power-point pe tema alimentației sănătoase.
”Concursul este un bun prilej pentru a învăța anumite lucruri și de a ne educa, atât pe noi cât și pe prietenii noștri, colegi, profesori sau părinți. Am venit pentru a acumula experiență, pentru a vedea şi a dovedi ceea ce știu despre drepturile consumatorilor. Cred că bibliografia a cuprins exact ceea ce trebuie să știe un om normal pentru a nu fi înșelat, a nu fi păcălit și pentru a nu se profita de pe urma lui” – ne spune Andra Iuliana Barabaș, care are 17 ani.
Rezultatele obținute vor fi afișate până pe data de 17 martie iar Centrul Europe Direct Botoşani va oferi premii pentru participanţii de la Colegiul Economic Octav Onicescu, constând în publicaţii pe teme de protecţia consumatorilor de la Comisia Europeană.
Colegiul Economic ”Octav Onicescu” a găzduit în 2014 și etapa județeană a aceluiaşi concurs, de asemenea, cu premii din partea Centrului Europe Direct Botoşani. Anul trecut locul întâi a fost ocupat chiar de o elevă de-a lor.
Sursele de informare pentru elevii care vor participă la cele două etape ale competiției au fost publicate pe site-ulwww.anpc.ro.
Magdalena Cazaciuc,
Colaborator APC – Centrul Europe Direct Botoşani