În 1994, UNESCO a inaugurat prima Zi Mondială a Educatorilor, pentru a marca semnarea, în 1966, a recomandării făcute de UNESCO şi Organizaţia Internaţională a Muncii privind condiţiile de muncă ale personalului didactic. De atunci, această zi se sărbătoreşte în fiecare an la data de 5 octombrie, în peste 200 de ţări.
Ziua Mondială a Educaţiei este cunoscută drept „World Teachers’ Day”, în engleză sau „Journée Mondiale des Enseignants”, în franceză.
UNESCO a creat această zi pentru a atrage atenţia anumitor guverne asupra condiţiilor rele de muncă în care cadrele didactice îşi desfăşoară activitatea, asupra salariilor mici ale acestora. Însă manifestările din această zi ţin să ne reamintească şi faptul că o educaţie de calitate reprezintă cheia unei reuşite profesionale.
În mai multe ţări, Zilele Profesorilor sunt destinate a fi zile speciale de apreciere a cadrelor didactice. Unele dintre ele sunt sărbătorite la sfârşitul săptămânii, în timp ce altele sunt celebrate în timpul zilelor lucrătoare, exact pe 5 octombrie.
Ziua Mondială a Educaţiei este o zi sărbătorită în toată lumea, dar nu este recunoscută ca o zi în care se stă acasă, ci una în care se organizează tot felul de manifestări cu caracter educativ, care implică elevii şi profesorii.
În România, printr-un Ordin de Ministru al Educaţiei Naţionale şi Cercetării, este prevăzut ca pe 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educaţiei cursurile să nu se desfăşoare conform programului obişnuit, ci puţin altfel. În fiecare judeţ, sindicatele din educaţie şi inspectoratele şcolare au avut ca sarcină să stabilească modul în care va fi marcată această sărbătoare în unităţile de învăţământ. Fiecare federaţie sindicală, în înţelegere cu Inspectoratul Şcolar, a stabilit un program specific.
Referindu-se la principiile noii paradigme a educației, s-a stabilit în 1992 „principiul egalitarist și flexibilitatea și integrarea vârstelor”, referindu-se la faptul că ritmurile înaintării în materie pot fi diferite, datorită diversității individuale. Egalizarea șanselor de reușită în învățământ nu înseamnă promovarea unui egalitarism, a unui tratament identic pentru toți în numele egalității, ci din contră, egalizarea înseamnă „a oferi fiecărui individ un ritm și forme de învățământ care să i se potrivească”.
