De aproape un deceniu, 5 iunie – ziua de naştere a unuia dintre cei mai de seamă înaintemergători ai învăţământului modern românesc, Gheorghe Lazăr –, este sărbătoarea oficială a Învăţătorului. Păstrător prin excelenţă al valorilor şi identităţii naţionale, Învăţătorul român a fost, încă din zorii existenţei sale, alături de preot, nu doar un pilon al educaţiei, ci un apostol al românismului. Nu trebuie să facem apel la cărţile de istorie pentru a ne argumenta judecata aceasta. Cred că este suficient să ne amintim poveştile bunicilor şi părinţilor noştri, dar şi frânturi ale propriei copilării pentru a ne înclina în faţa celor care ne-au învăţat să scriem în limba română, pentru a le mulţumi celor care ne-au vorbit pentru prima oară despre Eminescu şi despre Creangă, pentru a le zâmbi cu recunoştinţă celor care, demult, în prima zi de şcoală, ne-au zâmbit cu dragoste…
A fi dascăl înseamnă, în primul rând, a lupta. Este o luptă a valorilor, a eticii şi a moralei împotriva ignoranţei şi a beznei neştiinţei, o luptă pentru construirea unui viitor acestui neam. Dar, consider că Învăţătorul este cel dintâi dintre dascăli, pentru că învăţătorul este cel care deschide drumul spre cunoaştere. Şi, fără el, călătoria existenţei nu ar putea avea început.
La mulţi ani, dragii noştri învăţători! Vă sărbătorim şi astăzi, pe 5 iunie, şi vă sărbătorim în fiecare zi în sufletele noastre, chiar dacă mai puţin festiv!
