EducatieImportant

EDUCATIE | 40.000 de candidaţi susţin, vineri, proba la alegere a profilului

A doua sesiune a bacalaureatului va continua vineri, 29 august, cu proba la alegere a profilului şi specializării, la care sunt aşteptaţi 39.369 candidaţi.

Cei mai mulţi dintre absolvenţii de liceu care nu au promovat bacalaureatul au optat să dea examen la Biologie (25.134). Celelalte opţiuni s-au îndreptat spre Geografie (9.139), Fizică (2.169), Chimie (1.535), Logică (425), Informatică (317), Sociologie (248), Psihologie (181), Economie (162) şi Filosofie (59), potrivit Ministerului edicaţiei.

Metodologia de desfăşurare a examenului de bacalaureat prevede că niciun candidat nu poate intra în sala de examen cu telefon, rucsac, sacoşe sau poşete, manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

Cei care fraudează nu vor mai putea participa la următoarele două sesiuni ale examenului.

Afişarea rezultatelor se va face luni, 1 septembrie, până la ora 12.00, urmând ca în aceeaşi zi să fie depuse contestaţiile, în intervalul orar 12.00 – 16.00. Soluţionarea contestaţiilor se va realiza între 2 şi 3 septembrie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 4 septembrie.

La sesiunea de toamnă a bacalaureatului s-au înscris în total 63.323 de absolvenţi, dintre care 42.121 din promoţia 2013-2014, iar 21.202 din promoţiile anterioare.

La prima sesiune a bacalaureatului au fost prezenţi 151.311 de absolvenţi de liceu din cei 161.682 înscrişi. Înainte de rezolvarea contestaţiilor erau promovaţi 59,25% de absolvenţi de liceu, iar după rezolvarea contestaţiilor – 60,65%.

Sursa: www.romaniatv.net

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page