Am crezut la început că reprezentanta Departamentului de Stat american, doamna Victoria Nuland, nu a dorit să se vadă cu premierul României, dl. Victor Ponta. Că explicaţia privind „agendele” diferite a fost doar o scuză diplomatică a unui semnal mult mai grav: acela că Statele Unite şi-au pierdut încrederea în Victor Ponta şi că-i transmit clar acest lucru excluzându-l din program. Mi s-a părut o soluţie bizară, brutală şi total contraproductivă din partea unui diplomat american să nu vrea să se întâlnească cu prim ministrul unei ţări în care Statele Unite au interese economice, militare şi strategice.
De două zile toată lumea speculează pe marginea acestei „neîntâlniri” şi a motivelor ei. Ziariştii noştri au aflat că ceea ce părea iniţial o variantă greu de crezut – aceea că Victor Ponta a refuzat întrevederea – s-a dovedit în final adevărată. Astăzi, doamna Nuland, într-un briefing la sediul Ambasadei SUA, a lămurit lucrurile: „A fost, sincer, o întâmplare faptul că eu am putut veni în România într-o zi în care el avea alte obligaţii. Sunt încrezătoare că mesajele transmise ministrului de Externe vor fi transmise mai departe”. Prin urmare, oficialul american a dorit întâlnirea, „alte obligaţii” l-au făcut pe premierul român s-o contramandeze.
De data aceasta, gestul lui Victor Ponta nu li se mai poate părea eroic şi demn nici măcar susţinătorilor tezei neamestecului în treburile noastre interne („nu suntem o colonie care să dea raportul la Înalta Poartă americană”). Premierul ar fi avut posibilitatea, dacă ar fi acceptat întâlnirea, să îi prezinte oficialului american versiunea sa despre statul de drept, justiţia băsistă şi dictatura preşedintelui. Vizita doamnei Nuland vine în contextul în care întreg PSD-ul era foarte vocal în legătură cu aceste teme, în care presa guvernamentală reclama seară de seară abuzurile lui Traian Băsescu în justiţie şi în care premierul însuşi striga din capul mesei că avem un al doilea caz Timoşenko. În loc să-şi susţină viril poziţia, dl. Ponta s-a ascuns sub ciucurii de la faţa de masă, făcându-i pe suporterii săi din partid şi din presă să se gândească pentru prima oară fie la laşitate, fie la trădare.
În realitate, dl. Ponta s-a găsit pentru prima dată într-o situaţie imposibilă. Dublul său limbaj, unul pentru extern, unul pentru intern, s-a blocat. Premierului i s-a înnodat limba. Ce i-ar fi spus oficialului american la întrebarea dacă Justiţia este independentă în România: că este (cum a zis la Euronews) sau că nu este (cum a zis la RTV)? Între albă şi neagră, dl. Ponta a ales simplu: alba-neagra, cacealmaua, manelismul politic, fuga de răspundere.
În condiţiile în care nimeni la Palatul Victoria nu pare să aibă habar unde se află prim ministrul României, românilor nu le-a rămas decât să facă haz de necaz şi să să speculeze pe marginea „acelor obligaţii” importante din cauza cărora dl. Victor Ponta a trebuit să părăsească urgent Guvernul. Potrivit unor martori, premierul a fost reperat, simultan, în mai multe locuri: pe o pârtie de schi în Austria, în Bucureşti deghizat în Victor Slav, pe o insulă exotică jucând şah cu Elvis şi pe o navă extraterestră unde şi-ar fi donat trupul în numele ştiinţei universale. Se ştie cu siguranţă doar că, în locul unde se află, are acces la Internet, deoarece postează la intervale regulate mesaje de felicitare pe Facebook către diverşi aniversaţi rămaşi în ţară să ţină steagul sus.
Nu vi se pare că totul este de-un absurd care atinge grotescul? Un imatur miserupist joacă v-aţi-ascunselea cu o ţară întreagă. Pe timpul nostru şi pe banii noştri.
Editorial scris de Florin Negruţiu, redactor-şef al ziarului Gândul
Sursa: www.gandul.info
