EditorialImportant

EDITORIAL | C.T.Popescu: „Girafele sunt libere, Neii la brutărie”

„Mulţumesc, România!”, transmite de acasă MM Stoica în timp ce îşi ia pijamaua pentru puşcărie. Adicătelea, eu, MeMe, eroul neamului, managerul p..ei în gură, care am apărat ţara pocnind suporteri şi înjurând jurnalişti, iată că sunt condamnat de Justiţia română. Patrie nerecunoscătoare, l-ai sacrificat pe fiul tău viteaz.

Nu comentez decizia instanţei de judecată care i-a trimis după gratii pe nişte „grei” din fotbalul românesc, cum nu cred că trebuie comentată nicio sentinţă definitivă a Justiţiei. Însă faptul că aceşti semizei ajung la „brutărie” poate fi comentat.

A uitat cineva câtă trufie, agresivitate, mârlănie au manifestat dintotdeauna interlopii ăştia ai fotbalului faţă de muritorii de rând, faţă de jurnalişti, faţă de procurori şi judecători? Eu, nu. Bazaţi pe o imunitate nescrisă, poate mai puternică decât cea pe care şi-o acordă parlamentarii şi miniştrii prin legi aranjate, ei posedă importantul titlu nobiliar de Nea: Nea Gică, Nea Jean, Nea Giovani, Nea Victor… Sau sunt alintaţi cu porecle la fel de familiare – MeMe.

Sub dictatura ceauşistă, toţi Neii fotbalului erau protejaţi prin legăturile cu Partidul şi Securitatea. Oricâte potlogării, beţii şi bătăi comiteau, doar Politicul îi putea dojeni părinteşte, Justiţiei nici nu-i trecea prin cap să se atingă de ei.

După ’89, profitând rapid de ideea de libertate capitalistă, au transformat fotbalul într-o afacere particulară – FRF e privată, Liga e privată, vânzările de jucători şi de meciuri sunt treburi interne, nu există niciun organism autentic de reglementare. O Mafie închisă, care părea inexpugnabilă în spatele zidurilor de zeci de milioane de euro şi pe care o „reglementează” acum Justiţia cu ani de puşcărie.

Sunt unii care vor să-l „pună deoparte” pe Gică Popescu. Acest pentru mine clar turnător la Securitate, frate de milioane ciordite cu fraţii Becali, a jucat fotbal la nivel înalt, a fost căpitanul Naţionalei. Cu atât mai bine ţării şi lui cu atât mai bine, dar, în ce mă priveşte, ca şi în cazul altui mare fotbalist, Adrian Mutu, nu voi amesteca niciodată civilele cu penalele.

De asemenea, observ că în gazeta de perete a puşcăriei nu sunt prezenţi Nea Mitică şi Nea Mircea, ceea ce mi se pare o lipsă de respect.
Oricum, aştept cu interes momentul în care Mama Hoţilor, av. Paula Iacob, le va plânge de milă tuturor, la pachet, în direct.

Condamnările acestea înseamnă ceva, chiar dacă unii dintre „grei” sunt pregătiţi să-şi petreacă recluziunea „normal”. Cum zicea d-l Giovani Becali, „Puşcăria nu e şi ea pentru oameni, e pentru girafe?”

Dar va curge destulă apă pe Dâmboviţa până când publicul, şi nu numai cel de la fotbal, să nu mai fie nea cu hoţii.

Cristian Tudor Popescu este senior editor al ziarului Gândul

Sursa: www.gandul.info

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page