Funcţionarii contractuali din administraţia publică vor avea cea mai mare creştere medie salarială în anul 2017, dacă proiectul de lege privind salarizarea unitată, elaborat de Ministerul Muncii va fi adoptat în forma prezentată ieri în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social. Ministerul Muncii propune ca poliţiştii, militarii, funcţionari publici cu statut special din penitenciare să beneficieze de a doua cea mai mare creştere medie salarială în 2017, cu peste 58% faţă de nivelul salariului de bază mediu din mai 2016.
Creştere cu aproape 65% a salariului de bază mediu prevăzută pentru personalul contractual din administraţia publică în anul 2017, faţă de nivelul din luna mai 2016. Concret, salariul de bază mediu al funcţionarilor contractuali va creşte la 2.151 lei în 2017, de la 1.304 lei în luna mai 2016, dacă proiectul de lege va fi adoptat în forma prezentată ieri de Ministerul Muncii, precizează economica.net.
Creştere de 58,4% a salariului de bază mediu în 2017 pentru personalul din Apărare şi Ordine Publică, faţă de nivelul aceluiaşi indicator din luna mai 2016. Astfel că, salariul de bază mediu al personalului militar, poliţiştilor, funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare ar putea creşte în 2017 la aproape 2.450 lei, de la 1.546 lei în luna mai 2016.
Cea mai mică creştere salarială medie în 2017 e prevăzută pentru magistraţi şi personalul auxiliar din Justiţie. Salariul de bază mediu din 2017 al angajaţilor din Justiţie va creşte cu 12.8% până la nivelul de 6.284 lei, se arată în proiectul salarizării unitare, potrivit m.cugetliber.ro