ECONOMICImportant

ECONOMIC | Operaţiunea “Cristal”: ANAF a început astăzi raziile în centrele engros din România!

Operațiunea “Cristal” din cadrul strategiei de combatere a evaziunii din zona comerțului cu ridicata (engros-uri)

Astăzi (19.10.2015), Direcția Antifraudă Fiscală a demarat prima etapă a unei ample operațiuni de control și monitorizare a firmelor care își desfășoară activitatea în toate centrele engros din România (Operațiunea “Cristal”).

În fiecare zi, până pe 25.12.2015, atât în cadrul controalelor operative, cât și al verificărilor documentare și al întâlnirilor cu reprezentanții firmelor depistate cu nereguli în timpul controalelor, inspectorii antifraudă din toată țara vor verifica în detaliu activitatea economică și traficul de mărfuri din toate complexurile comerciale.

Echipa de conducere a operațiunii va stabili atât zilele în care formațiunile mobile ale Direcției Antifraudă vor monitoriza 24 de ore din 24 intrările și ieșirile de marfă, cât și altgoritmul de schimbare a componenței echipelor de control.

Subliniem faptul că, pentru cei care vor fi găsiți cu nereguli în timpul verificărilor operative, va demara controlul amanunțit al activității desfășurate până în prezent.

În cadrul operațiunii sunt vizate 60 de engros-uri, iar astăzi, la ora 09.30, cca 600 de inspectori antifraudă au demarat simultan controalele în primele complexuri engros, respectiv în:

 

1. West Market (Oradea) 9. Marlorex (   Craiova  )
2. Agrotransilvania Dezmir (Cluj) 10. Frigorifer (  Craiova )
3. Romalion (Bacău) 11. Gama Center  (Ploiești)
4. Pasărea Phoenix (Iași) 12. Pavcom (Târgoviște)
5. Galgros (Galați) 13. Expomarket Doraly (Afumați Ilfov)
6. Tug (Brăila) 14. Smart Expo Flora (București)
7. Euro 2 (Timișoara) 15. Brintex (Brașov)
8. Piața de Gros (Timișoara)  

 

Pentru pregătirea acestei operațiuni, inspectorii antifraudă au efectuat în ultima jumătate de an acțiuni de documentare care au constat în principal în:

– crearea unei fișe documentare pentru fiecare centru engros din țară

– deplasări la fața locului, în haine civile, pentru culegerea informațiilor direct de pe teren

– efectuarea analizei finale de risc a  firmelor care activează în cadrul engros-urilor

Menționăm că Operațiunea “Cristal” va fi reluată la începutul anului 2016, avându-se în vedere rezultatele rapoartelor de evaluare ale primei etape, care se va incheia în 25.12.2015.

Scopul strategiei de combatere a evaziunii din zona comerțului cu ridicata (engros-uri) este de a elimina firmele evazioniste din aceste centre engros și de a bloca, cu ajutorul noii proceduri de înregistrare în scop de TVA, accesul acestora și a persoanelor implicate în circuitul economic.

“La sfârșitul acestei operațiuni, singurii care vor mai desfășura activități economice în engros-urile din întreaga țară vor fi doar contribuabilii onești. Iar cei care se gândesc că vor înființa alte firme prin interpuși care nu au cazier fiscal, pentru a obține codul de TVA, trebuie să înțeleagă că aceasta nu este o operațiune singulară, ci doar primul pas din strategia de combatere definitivă a evaziunii fiscale din engros-uri. Vom verifica aceste centre comerciale fără întrerupere, până când se va elibera bon fiscal și pentru un șurub” – Gelu Ștefan Diaconu, președinte ANAF

 Precizăm că această operațiune se va desfășura concomitent cu acțiunea de supraveghere continuă a importurilor de bunuri având ca destinație aceste depozite engros. Totodată, achizițiile intracomunitare vor fi monitorizate cu o structură nouă, specializată, a Direcției Antifraudă (structura Trafic Control) careia ii vor fi alocate  200 de posturi în plus din cele 1.000 de posturi alocate suplimentar de Guvern pentru ANAF.

Pe parcursul controalelor operative, inspectorii antifraudă vor beneficia de suportul Brigăzii de intervenție rapidă din cadrul Jandarmeriei Române.

COMUNICAT DE PRESĂ ANAF

 

 

 

 

Related Articles

One Comment

  1. Acest program iti aduce bani! Noutate absoluta pentru toti cei care vor sa castige bani in timpul liber! Vino si convinge-te! Totul este absolut serios si de incredere! Vei vedea imediat ca ai facut alegerea cea mai buna! Lucrezi part-time, acasa, si castigi bani! Te astept sa ceri acum detalii mai multe la adresa de email:[email protected] 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page