ECONOMICImportant

ECONOMIC | Ministrul Muncii: Vineri va fi aprobat salariul minim şi, cel mai probabil, va intra în vigoare la 1 ianuarie

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat, luni, că vineri va fi aprobat în Guvern cuantumul salariului minim care va intra în vigoare, cel mai probabil, de la 1 ianuarie. Budăi dă asigurări că nu există probleme în ceea ce priveşte plata pensiilor din sistemul public.

„Salariul minim pe economie, vom mai avea astăzi o discuţie şi pe parcursul vizitei la Bruxelles unde preluăm Preşedinţia Consiliului UE şi va fi dezbătut şi aprobat vineri în şedinţa de Guvern şi atunci vom avea forma finală. Ce pot eu să anticipez, cred că va intra în vigoare de la 1 ianuarie” a afirmat ministrul Muncii.

Întrebat dacă va fi respectat programul privind majorările salariale prevăzute în legea salarizării pentru anul viitor, ministrul Muncii a spus că va fi respectat programul de guvernare.

„Am spus clar că noi vom respecta programul de guvernare, este un prim guvern de după Revoluţie până acuma care se ghidează după un program de guvernare transformat în lege în Parlament şi ne ţinem de acest program de guvernare. Eu nu am auzit să fie discuţii şi nici nu vor fi şi clar va fi aplicată legea salarizării unice” a afirmat Budăi.

Ministrul Muncii a declarat, de asemenea, întrebat despre plata pensiilor, că nu sunt probleme în privinţa asigurării plăţii acestora.

„Condamn acele declaraţii că nu sunt bani de pensii. Acele declaraţii au fost şi pe parcursul anului 2017 şi pe parcursul acestui an. Atunci când un părinte, un bunic se uită la televizor şi vede o autoritate a statului, fie că-i parlamentar, fie că-i director, fie că-i membru din conducerea unui partid politic, îl ia ca pe o autoritate. În momentul ăsta, el spune «Ddacă autoritatea îmi spune că eu nu voi avea bani de pensii…». Atunci, în sufletul omului se creează o panică, o nelinişte. De-aia eu condamn atât de tare şi de aia eu susţin că atât cât PSD va fi la guvernare, niciodată nu vor scădea pensiile şi le vom plăti la timp” a adăugat acesta, conform News.ro.

Budăi a catalogat drept „ipocrizie politică şi atât” motivul pentru care unii politicieni atrag atenţia asupra faptului că există riscul ca statul să nu mai poată asigura plata pensiilor din sistemul public.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page