ECONOMIC

ECONOMIC | Disponibilizări la Curtea de Conturi

Bugetul Curţii de Conturi a fost aprobat sâmbătă, în cadrul Comisiilor reunite de buget-finanţe, în forma propusă de Guvern, preşedintele Nicolae Văcăroiu afirmând că fondurile de care dispune nu acoperă plata salariilor pentru salariaţii instituţiei, existând riscul ca mai multe persoane să fie disponibilizate.

„Conform legii, bugetul Curţii de Conturi se aprobă de către plenul Curţii de Conturi. Guvernul e obligat ca în funcţie de forma aprobată de plenul Curţii, să-l prezinte la Parlament. E problema Parlamentului. Eu am atras atenţia. Dacă Guvernul avea amendamente, trebuia să vină cu ele argumentate şi să prezinte în faţa comisiilor de Buget-Finanţe. Bugetul pe care îl am pentru 2017, asta este viaţa, nu îmi acoperă plata salariilor pentru cei aflaţi în plată la ora actuală, pe două luni de zile. Se spune că la rectificare. Asta e cu totul altceva şi eu nu mă bazez niciodată pe rectificări, mă bazez pe lege, iar bugetul trebuie să se facă pe legi în vigoare”, a afirmat Nicolae Văcăroiu, la finalul discuţiei din comisie.

Chestionat dacă vor exista disponibilizări, el a spus: „Vom vedea, probabil că da”.

„Acum să ştiţi că toată lumea e fericită dacă nu mai există Curtea de Conturi. Cu toate că aduce bani de 10-15 ori mai mult decât consumă”, a completat Nicolae Văcăroiu.

În cadrul audierii din Comisiile reunite de buget-finanţe, Nicolae Văcăroiu a spus că instituţia pe care o conduce se află într-o situaţie „fără precedent”, bugetul pe 2017 propus de Guvern fiind mai mic decât cel de anul trecut.

„Vreau să vă spun de la început că suntem într-o situaţie fără precedent în care bugetul Curţii de Conturi propus de către Guvern este sub nivelul anului 2016. Nu ne permitem să venim cu supraevaluări sau să facem o prezentare prin care să obţinem fonduri peste strictul necesar al funcţionării Curţii de Conturi”, a spus preşedintele Curţii de Conturi.

El a susţinut că există o perioadă de schimbare de generaţii, existând între 80-1000 de pensionari.

„Curtea de Conturi se află într-o perioadă grea de schimbare de generaţii, avem între 80 şi 100 de pensionari. Şi bugetul pe 2016 ne-a prins cu 140 de posturi neocupate ca urmare a pensionărilor. Nu am avut posiblitatea să le finalizăm în 2016. În 2016, Curtea de Conturi având un număr mai restrâns de controlori financiari faţă de cum am prevăzut a fost nevoită de deruleze un program de reorganizare a Curţii de Conturi şi la nivel central, şi la nivelul celor 42 camere de conturi teritoriale”, a afirmat Nicolae Văcăroiu.

El a anunţat că pe data de 15 februarie este programat al doilea concurs, care va mai avea loc doar dacă bugetul instituţiei va fi suplimentat.

„În prezent avem am doilea concurs care se ţine pe data de 15 februarie. Sunt înscrişi circa 600 de candidaţi pentru aceste posturi. Depinde de dumneavoatsră dacă mai ţinem sau nu acest concurs. Dacă nu îl ţinem şi mergem pe bugetul propus de Guvern, dacă nu ocupăm aceste posturi nu avem soluţie, ne vom retrage din sarcinile primite în ceea ce priveşte strategia naţională în domeniul achiziţiilor publice”, a subliniat preşedintele Curţii de Conturi.

Văcăroiu a reiterat faptul că este „o situaţia extraordinar de grea”. „Noi am cerut pentru ocuparea posturilor 265 milioane lei pentru Curtea de Conturi faţă de 207 milioane lei în 2016, o creştere de 68 milioane lei”, a conchis Nicolae Văcăroiu.

News.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page