Duminica a doua din Postul mare, închinată Sfântului Grigorie Palama

Această Duminică este închinată Arhiepisopul Tesalonicului, Sfântul Grigorie Palama († 1362), teologul luminii dumnezeieşti şi apărătorul isihasmului. Sfântul Grigorie Palama, rămas orfan de tată la 7 ani, a fost întru totul ascultător mamei sale, care l-a educat în duh creştin. Simțind chemare pentru viața îngerească, s-a călugărit la Muntele Athos, unde a dat ascultare deplină părinților duhovnici, ataşându-se în chip deosebit de bătrânul Nicodim, la Mânăstirea Vatoped, care l-a îndrumat, între altele, în tainele isihasmului şi ale rugăciunii neîncetate. Aici, în chilia de la Vatoped i s-a arătat Sfântul Ioan Teologul, trimis de Maica Domnului, ca să-l întrebe de ce se roagă neîncetat ei cu cuvintele „Luminează-mi întunericul! Luminează-mi întunericul!” El, care mai târziu avea să devină purtătorul şi teologul prin excelență al Luminii necreate. Sfântul, cu multă smerenie, a răspuns: „Ce altceva aş fi putut să cer, om pătimaş şi plin de păcate fiind, decât să fiu miluit şi să fiu luminat, pentru ca să cunosc şi să îndeplinesc voia lui Dumnezeu?”, după care Sfântul Ioan Teologul îi făgăduieşte că Maica Domnului îi va fi mereu ajutătoare. El o simțea pe Născătoarea de Dumnezeu ca pe sprijinul prin excelență în calea desăvârşirii lui în Hristos. Din scrierile sale, dar în principal din Omiliile sale, se arată dragostea sa fierbinte față de Maica Domnului. Sfântul Grigorie susține că Dumnezeu nu este o esență abstractă, ci o persoană. Făcând distincție între natura lui Dumnezeu şi lucrările Lui necreate, Sfântul Grigorie afirmă cunoaşterea directă a lui Dumnezeu prin harul pe care Dumnezeu ni-l împărtăşeşte, har care este o lucrare, o energie necreată a lui Dumnezeu. Cunoaşterea lui Dumnezeu este o integrare a omului cu toată ființa lui în intimitatea creată prin iubire şi har între om şi Dumnezeu. Dumnezeu, existență personală, prin har se face simțit, iar cunoaşterea Lui începe cu răspunsul dat de fiecare om Celui care ne-a iubit mai întâi şi s-a jertfit pentru noi. Realitate personală, Dumnezeu se lasă atins în persoana Fiului Său întrupat, Iisus Hristos; se lasă gustat în Sfânta Euharistie. Sfintele Taine constituie modalitatea prin care în chip obişnuit ne cheamă la El, în care ne împărtăşeşte harul Său şi prin care ne solicită răspunsul. Aşa cum toate lucrurile, prin foc se prefac în lumină: şi apa, şi lemnul şi fierul etc. şi cu cât focul este mai tare şi lumina este mai puternică, tot aşa şi omul, prin focul credinței, al nevoințelor duhovniceşti, prin rugăciune, curățire de patimi şi lucrarea virtuților, se face tot mai străveziu şi lasă să se vadă în afară lumina harului care sălăşluieşte într-însul de la Botez. „Eu sunt Lumina lumii” zice Domnul apoi le spune şi ucenicilor: „Voi sunteți lumina lumii”, arătându-ne că numai aprinzându-ne din Lumina-Hristos, ne prefacem în lumină. Dacă harul de a străluci în această viață îl dăruieşte Dumnezeu numai aleşilor Săi, apoi strălucirea veacului viitor, unde „drepții vor străluci ca soarele” este hărăzită tuturor celor mântuiți. Spre aceasta ne pregătesc nevoințele Postului Mare. Sfântul Grigorie a rămas în istoria Bisericii un mărturisitor al credinței şi al practicii Bisericii. Era „Păstorul cel bun”, care se jertfea pentru mântuirea turmei sale, model pentru păstorii actuali ai Bisericii, iar poporul îl iubea foarte mult, simțea şi se desfăta în dragostea lui părintească. Această dragoste nepărtinitoare a fost pricina ca sfântul să lucreze minuni încă din viață. Harisma tămăduirilor se naşte din dragostea aceluia care se jertfeşte pe el însuşi ca să trăiască aproapele. Asemeni Sfântului Grigorie, să încercăm şi noi să fim mai atenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, dar nu numai pentru a constata anumite stări de fapt, ci a trece la fapte, cu dragoste, răbdare, curaj, fermitate, pe scurt, cu toată solicitudinea. Nu este nevoie să intrăm cu toții în mănăstiri spre a găsi sfințenia, putem însă, să ardem şi să lucrăm pentru sfințenie oriunde am fi. Cum să facem? Ne răspunde Sfântul Grigorie Palama: „Să renunțăm la egoism, să cultivăm modestia şi dăruirea de sine, să ascultăm de Hristos împlinindu-i poruncile, să ne împărtăşim mai des cu Sfintele Taine, să postim mai mult. Dar postul să fie spre slăbirea poftelor păcătoase, spre ferirea de mândrie şi de a râvni la ceea ce nu ni se cuvine, spre statornicirea în bine, spre stingerea mâniei, spre uitarea răului provocat nouă de alții, spre lucrarea rugăciunii, spre ferirea de a cugeta răul şi spre curăție”.. Duminica a doua din Postul Mare este duminica luminii duhovniceşti necreate şi veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu. Lumina aceasta, nevăzută cu ochii trupeşti, este simbolizată în icoanele ortodoxe prin lumina din jurul capului sfinţilor, numită aureolă. Acum, în lumea noastră pământească, supusă stricăciunii din cauza păcatului, nu suntem pregătiţi suficient ca să vedem în mod obişnuit această lumină sau slavă veşnică dumnezeiască, ci doar în mod minunat sau extraordinar, când Dumnezeu binevoieşte să învrednicească pe cei smeriţi şi curaţi cu inima să primească, pentru câteva clipe, această slavă dumnezeiască şi mai presus de lume. Totuşi, Dumnezeu este prezent şi lucrător în mod tainic în sufletele credincioşilor rugători, chiar dacă nu toţi văd slava cerească în timpul vieţii pământeşti. Însă când va veni Hristos întru slavă, El va arăta tuturor celor credincioşi lumina Ierusalimului ceresc, care va lumina cerul nou şi pământul nou, după cum ne spune cartea Apocalipsei. Atunci nu va mai fi soare şi lună, pentru că lumea aceasta stricăcioasă va fi trecut, iar cetatea cea nouă care coboară din cer, adică noul Ierusalim, va fi luminată de prezenţa şi slava lui Dumnezeu Însuşi. Prin pocăinţă , spovedanie şi iertarea păcatelor, oamenii se apropie de Dumnezeu, se împărtăşesc cu Sfintele Taine şi simt cum se luminează sufletul şi viaţa lor. Omul care se roagă mult cu smerenie are faţa luminoasă şi inima curată, reînnoindu-şi astfel haina de lumină primită de la Botez. Timpul postului este o perioadă de curăţire, de luminare, de creştere şi de îmbogăţire duhovnicească. Acum  adunăm  mai  multă  lumină  în suflet din faptele bune săvârşite.