Drumul Avrămeni – Panaitoaia – Dimitrie Cantemir – Mitoc a intrat în proces de modernizare – FOTO
Au început lucrările la una dintre cele mai așteptate investiții din județul Botoșani. Este vorba de modernizarea Drumului Județean 294C, Avrămeni – Panaitoaia – Dimitrie Cantemir – Mitoc (DN24C), care se va realiza prin intermediul unei finanțări obținute de către Consiliul Județean Botoșani în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Miercuri, 21 iunie, conducerea executivă a Consiliului Județean Botoșani și cea a Direcției Județene de Drumuri și Poduri Botoșani a dat ordinul de începere a lucrărilor pe cei aproximativ opt kilometri de drum, care unește comuna Avrămeni de comuna Mitoc (DN24C) și care deschide accesul spre comuna Adășeni și satele Liveni și Loturi din comuna Manoleasa.
„Este o investiție cerută de mulți ani de locuitorii din zona de Est a județului. La preluarea mandatului am promis că vom face acest drum și am căutat soluțiile ca acest lucru să se realizeze cât mai repede. Consiliul Județean Botoșani și-a asumat realizarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic, astfel încât în momentul deschiderii Programului Național de Investiții «Anghel Saligny» toată documentația tehnică să fie gata. În paralel cu semnarea cererii de finanțare am realizat, prin intermediul Direcției Județene de Drumuri și licitația pentru execuția lucrărilor pentru a scurta timpii necesari realizării investiției”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Lucrarea va fi realizată de o asociere formată din firmele: Vulturi Botoșani, Try Grup Betoane Botoșani și Dimex-2000 Company Bistrița-Năsăud. Durata de execuție este de 15 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Valoarea totală a proiectului, în care este inclus și TVA și cheltuielile neeligibile este de aproximativ 50 de milioane de lei, din care 41,5 milioane de lei o reprezintă finanțarea obținută prin PNI „Anghel Saligny”, iar diferența de 8,5 milioane de lei este asigurată de către Consiliul Județean Botoșani.
„În ultimii ani, Consiliul Județean Botoșani a modernizat sectoare importante de drum județean și vom continua să facem acest lucru, pentru că ne dorim să avem mai puține drumuri de piatră și să asigurăm condiții bune de trafic pentru locuitorii din toate zonele județului. Am solicitat constructorului să facă lucrări de calitate, care să reziste în timp”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean.
În cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, consiliile județene au primit, fiecare, câte 140 de milioane de lei, echivalentul a peste 28 de milioane de euro. „Prin Programul Național de Investiții «Anghel Saligny» se vor moderniza 40 de kilometri de drumuri județene care, în acest moment, sunt de piatră”, a conchis Doina Federovici.