AgriculturaLocal

Drone și tractoare de ultimă generație pentru culturi performante în județul Botoșani

În județul Botoșani, se face agricultură ca în țările civilizate. Tot mai mulți fermieri investesc în echipamente și imputuri de ultimă generație pentru culturi performante. Sunt utilaje care costă milioane de euro la care se adaugă inclusiv drone specializate în diferite lucrări agricole.

În județul Botoșani agricultura a fost, mereu, principala ramură economică. Aceste ținuturi din nordul Moldovei, încă de acum câteva sute de ani sunt renumite pentru solurile fertile și totodată producțiile deosebite de cereale.

La începutul secolului al XX-lea, marii moșieri botoșăneni exportau grâu în Anglia și Germania iar în perioada comunistă, Botoșaniul a devenit cunoscut drept Bărăganul Nordului.

În anii ’90, cu suprafețele mari de teren fărâmițate, în urma retrocedărilor, dar și a sărăciei cumplite din mediul rural botoșănean, agricultura a decăzut puternic. Pe scurt, s-a transformat în agricultură de subzistență, cu suprafețe mici lucrate în mod empiric, cu producții modeste.

Mulți țărani, fără resurse financiare, au lăsat pământul în pârloagă, iar alții l-au vândut sau l-au arendat investitorilor străini.

Dar în ultimii 10-15 ani, agricultura botoșăneană, mai ales cea cu fermieri autohtoni, s-a reinventat. Mulți fermieri au investit masiv în tehnologie agricolă de ultimă generație și reușesc să practice agricultură ca în zonele civilizate de pe glob, cu producții rezonabile, chiar recorduri în anumiți ani.

„La Botoșani se face  agricultură performantă“

În momentul de față, la nivelul județului Botoșani sunt 500.000 hectare teren, din care 300.000 de hectare reprezintă teren agricol cultivabil. În ultimii 10 ani au dispărut aproape cu totul terenul rămase în pârloagă.

Sunt înființate exploatații agricole de mari dimensiuni, mai ales în zona de luncă a Prutului, cu suprafețe, per exploatație de peste 500-1.000 de hectare, fie că este vorba despre investitori străini, austrieci sau americani, fie – din ce în ce mai numeroși – fermieri autohtoni.

Principala cultură o reprezintă porumbul, pe aproximativ 100.000 de hectare, fermierii botoșăneni fiind printre cei mai mari cultivatori de porumb din Moldova.

Pe locul doi se află plantele tehnice precum soia sau floarea soarelui, precum și culturile de grâu.

Din start, suprafețe mari comasate, cum spun și specialiștii în agricultură, reprezintă un plus, o premisă a unei agriculturi performante.

Utilaje folosite în județul Botoșani FOTO DAJ Botoșani
Utilaje folosite în județul Botoșani FOTO DAJ Botoșani

Pentru a răspunde cerințelor agricole ale lumii moderne, mulți fermieri care au dorit să supraviețuiască în această domeniu au investit masiv în utilaje performante dar și soiuri rezistente. Propriu-zis, fermierii botoșăneni, sunt la curent cu tot ceea ce se întâmplă în zonele civilizate cu o agricultură performantă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page