Drept la replică, oferit de Primăria Botoșani: „Atragem atenţia asupra pericolului unor asemenea informaţii false promovate pe platformele social media”
Referitor la informaţiile promovate în spațiul online cu privire la restrângerea dreptului la gratuitatea transportului urban la nivelul municipiului Botoșani pentru persoanele cu dizabilităţi, facem următoarele precizări.
Potrivit legii 448/2006 pentru protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, la art. 22 și art. 23 se menționează că toate persoanele cu handicap grav şi accentuat beneficiează de gratuitate la transport urban. Însoţitorii persoanelor cu handicap grav, ai copiilor cu handicap accentuat, însoţitorii adulţilor cu handicap auditiv accentuat şi mintal, asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav şi asistenţii personali profesionişti ai persoanelor cu handicap grav şi accentuat beneficiază, de asemenea, de aceleași gratuități.
Menționăm că toate persoanele din municipiul Botoșani care fac parte din categoriile mai sus prezentate și care au solicitat acordarea de abonamente pentru transportul în comun, beneficiază de toate facilitățile stabilite prin lege.
Aceste informații sunt confirmate și de către directorul Eltrans Botoșani, societate de transport în comun subordonată Consiliului Local Botoșani, care a precizat că aceste gratuități destinate persoanelor cu grade de handicap grav și accentuat au fost acordate permanent.
Mai mult, din bazele de date ale Direcției de Asistență Socială Botoșani (DAS), reiese faptul că, la ora actuală, din bugetul local al municipiului sunt decontate sume de aproximativ 22.500 de lei pentru plata acestor abonamente, în valoare de 65 de lei per abonament. În această lună, au fost înregistrați 346 beneficiari.
Față de începutul anului, când erau lunar aproximativ 500 de solicitanți ai acestor abonamente, s-a înregistrat o scădere, începând din luna iunie (400 de beneficiari), motivată, în mod evident, de evoluția pandemiei cu COVID 19.
De asemenea, facem menţiunea că plata acestor abonamente gratuite, destinate persoanelor cu grade de handicap grav și accentuat cât și însoțitorilor acestora, a fost reglementată prin numeroase hotărâri de Consiliu Local, cea mai recentă fiind cea din 29 mai 2020.
Totodată, atragem atenţia asupra pericolului unor asemenea informaţii false promovate pe platformele social media şi impactul negativ asupra comunităţii persoanelor cu dizabilităţi de la nivelul municipiului Botoşani. Astfel de gesturi iresponsabile denotă o lipsă de respect faţă de această categorie de persoane care ar trebui să beneficieze de protecţie socială şi o informare acurată asupra drepturilor de care beneficiează.
Extras din Legea 448/2006
ART. 22
Autorităţile administraţiei publice locale, precum şi societăţile comerciale ce deţin licenţă de traseu au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap:
- a) să achiziţioneze mijloace de transport în comun adaptate nevoilor persoanelor cu handicap, dotate inclusiv cu sisteme de avertizare audio şi video;
- b) să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulaţie, în limitele tehnice posibile, conform reglementărilor în vigoare, pentru a răspunde nevoilor persoanelor cu handicap, inclusiv în ceea ce priveşte dotarea acestora cu sisteme de avertizare audio şi video;
- c) să realizeze, în colaborare ori în parteneriat cu persoane juridice, publice sau private, programe de transport al persoanelor cu handicap.
#B
ART. 23
(1) Persoanele cu handicap grav şi accentuat beneficiază de gratuitate pe toate liniile la transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă şi cu metroul.
(2) Beneficiază de prevederile alin. (1) şi următoarele persoane:
- a) însoţitorii persoanelor cu handicap grav, în prezenţa acestora;
- b) însoţitorii copiilor cu handicap accentuat, în prezenţa acestora;
- c) însoţitorii adulţilor cu handicap auditiv şi mintal accentuat, în prezenţa acestora, pe baza anchetei sociale realizate de către asistentul social din cadrul compartimentului specializat al primăriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap;
- d) asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav;
- e) asistenţii personali profesionişti ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat.
(3) Legitimaţia pentru transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă este valabilă pe întregul teritoriu al ţării, fiind recunoscută de toate regiile de transport local, şi este eliberată de direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, costurile fiind suportate din bugetele judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
(4) Sumele aferente dreptului prevăzut la alin. (1) şi (2) se asigură din bugetele locale.
(5) Modalitatea de acordare a gratuităţii şi cuantumul acesteia se stabilesc prin hotărâre a consiliilor locale.