Cultura

Douăzeci de volume intrate în concurs pentru Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum

 

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” aduce la cunoștință că lista volumelor intrate în concurs pentru Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum este completată cu încă un volum:

Ion Gheorghediac, „Amintiri din prezent”, Editura Cartea Românească Educațional.

Volumul a intrat în concurs fiind expediat pe adresa Memorialului Ipotești anterior datei de 15 mai 2024. Din motive independente de Memorial Ipotești și Editura Cartea Românească Educațional, volumul a ajuns însă după data trimiterii primului comunicat în presă.

Reluăm, așadar, lista volumelor intrate în concurs (ordinea este alfabetică):

Ioana Bulancea, Situs inversus, Vinea

Adrian Casoni, De dor, de drag, de vechi și nou, Casa Cărții de Știință

Anamaria Chelaru, Nemurire, Quadrat

Daniel Coman, Polaroide, OMG

Călin Dănilă, Orchestra π, Junimea

Victor Fală, Zvâc, Cartego

Sandu Frunză, Iubirea ca un vis infinit dăruit unei clipe, Eikon

Alexandru Funieru, Candelabre în valul artificial, Casa de Editură Max Blecher

Ion Gheorghediac, Amintiri din prezent, Editura Cartea Românească Educațional

Vasile Gribincea, Coerența labirintică, Cartier

Antonia Ilie, InfrasonoR, Charmides

Maria Martelli, Cea mai norocoasă ființă, Fractalia

Maria Matean, Atmosferă de vânzare, Eikon

Dumitru Viorel Neagu, Cântece și descântece clasice, Eikon

Mădălina Oprea, Curriculum: refrene ale recuperării memoriei, Fractalia

Laura Partin, Creaturile pădurii, Fractalia

Alberto Păduraru, Cartea cu moace, Dezarticulat

Lidia Zadeh Petrescu, Intuiții, Eikon

Nicole Sere, Femeia indigo, Eikon

Cătălin Șuteu, Apelofo_b, OMG

 

 

Comunicat de presă

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page