Două milioane de euro pentru aparatură medicală performantă la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”
Demersurile făcute de către Consiliul Județean Botoșani s-au materializat în alocarea de către Ministerul Sănătății a uneia dintre cele mai mari sume la nivel național pentru achiziționarea de aparatură medicală performantă la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”.
În ședința de plen de astăzi, Consiliul Județean Botoșani și-a rectificat bugetul pentru a asigura cofinanțarea de 10% necesară derulării programului de achiziție de aparatură medicală prin intermediul Ministerului Sănătății. „Demersurile pe care noi, ca autoritate județeană, le-am făcut la Ministerul Sănătății au dat roade. Astfel, au fost alocați Spitalului Județean de Urgență «Mavromati» aproximativ 2 milioane de euro, una dintre cele mai mari sume la nivel național, pentru achiziționarea de echipamente medicale moderne până la finalul acestui an. Consiliul Județean Botoșani asigură o cofinanțare de 10%, adică aproximativ 200 de mii de euro. Mulțumesc echipei de conducere a Ministerului Sănătății, coordonată de domnul ministru Alexandru Rafila, pentru deschiderea pe care o arată față de nevoile sistemului sanitar botoșănean”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, adăugând că eforturile administrative sunt în van, dacă ele nu sunt susținute și de cadrele medicale, care trebuie să fie doar în slujba pacienților.
„Facem tot ceea ce ține de noi pentru a asigura condițiile necesare realizării actului medical și sperăm ca eforturile noastre să fie dublate și de cele ale personalului medical, care trebuie să manifeste empatie față de pacienți, să fie receptivi la nevoile acestora și să micșoreze timpii de intervenție. Doar așa botoșănenii vor simți că sunt bine tratați și la ei acasă și nu vor mai pleca să se trateze în alte județe”, a mai spus Doina Federovici.
În ultimii doi ani, sumele atrase de către Consiliul Județean Botoșani din fonduri guvernamentale, europene și PNRR, prin proiecte care vizează modernizarea sistemului sanitar (construcții noi, reabilitare de clădiri și aparatură medicală) se apropie de pragul de 35 de milioane de euro.