Două drumuri din Cristești urmează a fi asfaltate, după ce DC 51 a fost modernizat – FOTO
Un proiect de suflet pentru primarul comunei Cristești, Lucian Borfotină, a fost asfaltarea Drumului Comunal 51, susținut din bugetul de stat cu 7.186.881 de lei. Visul său de mic copil a fost să poată păși într-o zi pe un drum modernizat, fără să-și închipuie că tocmai el va aduce locuitorilor din Cristești o realizare la care nu mai îndrăzneau să spere.
„Drumul comunal 51 a fost promisiunea tuturor primarilor care au candidat la Primaria Cristesti. De cand eram mic tot se promitea ca se va asfalta acest drum. Nu mi-am imaginat niciodata ca voi fi eu acela care-l va asfalta. Urmeaza doua proiecte noi de asflatare, un proiect de 15,5 km de drum comunal si unul de 7,5 km, pentru a imbunatati viata locuitorilor comunei noastre. Tocmai pentru asta am si achizitionat un autogreder cu care nivelam drumurile comunale si satesti, in vederea pietruirii. Iarna trecuta am reusit sa achizitionam prin Fonduri Europene un utilaj de deszapezire, dotat de lama si sararita si chiar am avut activitate cu el ”, a mai precizat Lucian Borfotină.