Două comune din Botoșani vor relua alegerea primarilor pe 4 mai
Hotărârea Guvernului care stabileşte ziua de 4 mai ca dată pentru organizarea alegerilor locale parţiale pentru preşedintele Consiliului Judeţean Bihor şi pentru primari din 17 localităţi a fost publicată joi seara în Monitorul Oficial.
Hotărârea intră în vigoare la data de 30 martie.
Alegerile prezidenţiale, reluate
”Se stabileşte ziua de duminică, 4 mai, ca dată pentru alegerea preşedintelui României din anul 2025. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 18 februarie 2025′‘, se arată în actul normativ semnat de premierul Marcel Ciolacu.
Hotărârea a fost adoptată joi, în şedinţă, de Executiv. Alegerile prezidenţiale sunt reluate de la zero după ce Curtea Constituţională a anulat în decembrie 2024 turul al doilea al scrutinului pentru Palatul Cotroceni.
La Botoșani este vorba despre comunele Coșula și Avrămeni, ai căror primari s-au stins din viață: Mircia Acatrinei a murit la nici o lună după câștigarea celui de al cincilea mandat, în vreme ce Ioan Bucatariu a fost răpus de o boală cronică la începutul acestui an. Ambii edili au făcut parte din Partidul Social Democrat.