IncendiuLocal

Două case din Cătămărăști Deal au fost în pericol din cauza unui incendiu

Două case din localitatea Cătămărăști Deal au fost în pericol din cauza unui incendiu, izbucnit aseară, în jurul orei 22:30.

După ajutor au sunat atât proprietarii gospodăriei unde s-a produs evenimentul, cât și vecinii.

Trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță SMURD, au ajuns la fața locului, în cel mai scurt timp. Pompierii au constatat că ardeau acoperișurile a două anexe și exista pericolul de propagare a flăcărilor la casa proprietarului, dar și a vecinului.
Incendiul a fost stins în limitele găsite. Suprafața totală afectată a fost de aproximativ 70 m.p..

În urma cercetărilor s-a stabilit că, cel mai probabil, acoperișul uneia dintre anexe s-a aprins din cauza coșului de evacuare a fumului de la boiler care nu a fost protejat termic față de materialele combustibile. Fiind construite una lângă alta, flăcările s-au extins la cea de-a doua.

IMPORTANT

– verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grunzi, astereală etc.);

– curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;

– tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

– îngrășați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

– păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page