Dosarul șpăgilor de la ,,fabrica de permise” se va judeca la Tribunalul Botoșani
Dosarul șpăgilor de la ”fabrica de permise” din Suceava se va judeca la Tribunalul Botoșani. Decizia a fost luată joi de un complet de la Curtea de Apel Suceava, după ce magistrații Secției Penale a Tribunalului Suceava au formulat cereri de abținere. Practic, toți cei 6 judecători care sunt în activitate momentan la Secția Penală a Tribunalului Suceava au arătat că ar încălca legea dacă ar prelua acest dosar. Cei mai mulți dintre judecători au indicat faptul că au dat soluții privind măsurile preventive cerute de procurorii Direcției Naționale Anticorupție față de o serie de inculpați. O altă judecătoare a invocat faptul că soțul este procuror al Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, și a derulat acte de urmărire penală în dosar, și s-ar fi ajuns astfel în conflict de interese.
În acest dosar au fost trimise în judecată 34 de persoane, angajați ai Serviciului Permise și Înmatriculări, în frunte cu fostul șef, comisarul-șef Radu Ionuț Obreja, precum și instructori ai unor școli auto din județ, dar și diferiți intermediari.
Continuarea în Dosarul șpăgilor de la ”fabrica de permise” se va judeca la Tribunalul Botoșani.