În această după-amiază, jandarmii au vizitat o familie din comuna Coșula, împreună cu doamnele educatoare de la Grădinița cu program prelungit nr. 19 Botoșani.
În urmă cu o lună, casa familiei a fost distrusă de un incendiu, iar părinții și cei șase copii au nevoie de ajutorul semenilor.
Din donațiile copiilor de la grădiniță și a părinților acestora, precum și a personalului didactic, s-au adunat haine, jucării, pături și alimente.
Jandarmii au contribuit si ei cu alimente și dulciuri pentru masa de Crăciun, toate acestea fiind donate pentru a ajuta familia greu încercată în pragul iernii.
Tatăl ne-a mărturisit că de la incendiu nu mai au nici măcar curent electric, singurele surse de lumină după lăsarea întunericului fiind lumânările și opaițele, iar conducerea primăriei i-a ajutat în demersul de racordare la electricitate a anexei în care locuiesc în acest moment, până la finalizarea branșamentului la rețea nemaifiind foarte mult.
Sperăm că ajutorul primit azi le va ușura puțin traiul zilnic, măcar în aceste zile în care vom sărbători Nașterea Domnului.