Localsocial

Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, a fost premiată în cadrul Galei „Top 100 Femei de succes” – FOTO

Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, a fost premiată în cadrul Galei revistei Capital „Top 100 Femei de succes”

Premiul special oferit de revista „Capital”, pentru „Creșterea spectaculoasă a investițiilor în județul Botoșani”.

„Este foarte important pentru mine, pentru că reprezintă încununarea muncii pe care am depus-o în slujba botoșănenilor. Dincolo de premiu, când munca și realizările tale sunt recunoscute la scenă deschisă, când primești un simplu mulțumesc pentru ceea ce ai făcut, atunci te poți considera un om împlinit. Aceste lucruri îmi dau puterea de a merge mai departe, îmi întăresc convingerea că am făcut ceea ce trebuie în această primă parte a mandatului meu de președinte al Consiliului Județean Botoșani.

În acest moment se cade să aduc sincere mulțumiri celor care mi-au fost alături. În primul rând, aș mulțumi familiei, în special soțului și fetiței mele, cu ajutorul cărora am reușit să trec peste multe momente grele, ei fiind resursa mea principală de energie și motivație. Au înțeles că ceea ce fac necesită implicare totală în problemele comunității, au fost alături mine și m-au încurajat, chiar dacă am fost departe de ei. Pentru asta, le sunt profund recunoscătoare. 

Mulțumesc echipei mele, colegilor mei și celor din administrația locală botoșăneană, deoarece echipa potrivită face diferența între succes și eșec! Fără echipa pe care o coordonez nu aș fi reușit să ating performanța în administrație și, cel mai probabil, nu aș mai fi fost în fața acestui deosebit auditoriu.

 Mulțumesc revistei „Capital”, pentru acest premiu.  

Vă asigur că împreună cu echipa mea voi continua pe această linie pentru a recupera decalajele existente încă între județul Botoșani și alte zone ale țării, pentru că suntem: oamenii faptelor bune!și punem oamenii pe primul loc”, este mesajul președintelui Consiliului Județean Botoșani.

Gala TOP 100 Femei de Succes reprezintă un eveniment de tradiție organizat de revista Capital și este dedicată recunoaşterii meritelor și a implicării femeilor în dezvoltarea mediului economic, social, cultural sau politic din România.Indiferent de domeniul în care activează, femeile de succes ale României au fost incluse într-un top realizat de Revista Capital, Top 100 Femei de Succes, unde le-au fost prezentate poveștile carierelor de excepție.

Structurat pe 10 categorii, Afaceri, Management, Societate Civilă, Sport, Medicină, Mass Media, Marketing, Administrație Publică, Spectacol și Învățământ/Cercetare, topul dezvăluie cine sunt femeile de succes ale României cu realizări notabile în anul 2021.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page