Doina Federovici: Cooperarea internațională, cheia atragerii fondurilor pentru dezvoltarea județului – FOTO
Județul Botoșani a devenit, în timpul Administrației Federovici, un partener activ în dezvoltarea regională, atât prin proiectele cu finanțare europeană, guvernamentală și locală pe care le-a implementat, cât și prin reprezentarea internațională.
„Echipa PSD a pus pe primul plan dezvoltarea județului și promovarea acestuia la nivel european. Ceea ce am făcut în ultimii patru ani a fost doar începutul unui drum care trebuie să continue și de aceea îi rog pe botoșăneni să aibă încredere în echipa de parlamentari PSD și să-i voteze pe 1 decembrie. Faptul că am pus județul pe drumul bun, pe calea dezvoltării, nu o spunem noi, ci reprezentanții celor mai importante foruri europene. Consiliul Europei ne-a acordat prima etichetă EloGE din România, adică Eticheta Europeană pentru Excelență în Guvernare, iar în cadrul Săptămânii Europene a Regiunilor de la Bruxelles, echipa pe care o conduc a fost invitată, în ultimii doi ani, să prezinte exemple de bune practici în ceea ce privește proiectele europene implementate”, a declarat Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.
Cooperarea transfrontalieră este foarte importantă pentru că oferă posibilități de finanțare a unor proiecte în comun. Pe programele transfrontaliere, echipa coordonată de Doina Federovici a implementat proiectele privind restaurarea Casei Memoriale „George Enescu” și dotarea celor două școli speciale cu echipamente moderne, mobilier și utilaje pentru atelierele de croitorie, precum și construirea unui teren de sport multifuncțional la Școala „Ion Pillat” Dorohoi.
Pe actuala programare, echipa coorodonată de Doina Federovici a depus 9 proiecte, dintre care 6 pe Programul România – Republica Moldova, 2 pe Programul România – Ucraina și 1 pe Programul Regiunea Dunării.
Proiecte depuse în cadrul Programului Interreg NEXT România – Republica Moldova 2021-2027:
- Promovarea turismului digital în zona transfrontalieră – 241.949,82 euro;
- Reabilitarea Pavilionului 2 și construirea unei cantine la Sanatoriul de Neuropsihiatrie Podriga – 1.463.241,38 euro;
- Muzeul transfrontalier „Mihai Eminescu” Ipotești – Bălți – 1.497.765,45 euro;
- Biblioteca pe roți (SmartLib) – 620.970,45 euro;
- Reparația capitală a Blocului F al Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” (MediCareMinds) – 1.666.238,20 euro;
- Achiziționarea de sisteme moderne de dezinfecție la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” – 414.938,30 euro;
- Proiecte depuse în cadrul Programului Interreg NEXT România – Ucraina 2021-2027:
- Achiziționarea de instrumente muzicale, echipamente de sunet și echipamente de pictură pentru Școala Populară de Artă „George Enescu” – 364.524,94 euro;
- Grădini senzoriale terapeutice la Școala Specială „Ion Pillat” Dorohoi – 404.141,61 euro;
- Proiect depus în cadrul Programului Regiunea Dunării 2021-2027
- Creșterea absorbției fondurilor UE prin consolidarea capacității instituționale în Regiunea Dunării, proiect care reunește 11 parteneri din trei state (România – stat membru UE și două state cu statut de candidat – Republica Moldova și Ucraina) – 2.320.839 euro.
„Cooperarea transfrontalieră și deschiderea europeană sunt esențiale pentru dezvoltarea județului Botoșani. Trebuie să continuăm pe acest drum european și de aceea vă îndemn pe toți ca pe 1 decembrie să votați echipa PSD pentru Parlamentul României! Votați PSD – votați siguranța dezvoltării județului și implicit a creșterii veniturilor dumneavoastră!”, a conchis Doina Federovici.
Raportul de activitate al Doinei Federovici ca președinte al Consiliului Județean pentru perioada 2020-2024 se poate consulta pe pagina https://www.psdbotosani.ro/ la secțiunea:
INVESTIȚII PENTRU BOTOȘANI 2020-2024
https://www.psdbotosani.ro/wp-content/uploads/2024/11/Raport_D_Federovici_compressed.pdf
CMF11240017