Doi tineri prinși cu acte false de polițiștii de frontieră botoșăneni
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra a doi cetăţeni ai R. Moldova, două permise de conducere cu însemnele autorităților R. Moldova, care s-au dovedit a fi falsificate.
În data de 21 aprilie 2022, în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – judeţul Botoşani, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei un cetăţean R. Moldova, în vârstă de 24 de ani, pasager într-un autocar ce se deplasa din R. Moldova către Franţa.
În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit, colegii noștri descoperind asupra bărbatului, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, care avea imprimată fotografia şi numele altei persoane.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals.
Bărbatul a declarat polițiștilor de frontieră că documentul aparţine unei rude care lucrează în Franţa şi el doar l-a preluat din Moldova pentru a-i face un serviciu.
În data de 23 aprilie 2022, în jurul orei 00.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – judeţul Botoşani, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei R.C., cetăţean al R. Moldova, în vârstă de 25 de ani, pasager într-un autocar ce se deplasa către R. Moldova.
În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit, colegii noștri descoperind asupra bărbatului, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, care avea imprimată fotografia şi numele acestuia.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals.
Bărbatul a declarat polițiștilor de frontieră că documentul a fost obţinut contra sumei de 400 de euro, de la o persoană din R. Moldova şi s-a folosit de permisul de conducere doar pe teritoriul statului vecin.
În ambele cauze poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.