InfractionalLocal
Doi soți din Botoșani au rămas fără biciclete în timp ce erau în vizită la o vecină
La data de 15 mai 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, au fost sesizați prin apel 112, de o femeie de 38 de ani, din comuna Vorona, despre faptul că i-au fost furate 2 biciclete.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, femeia de 38 de ani s-a deplasat împreună cu soțul său la o vecină, lăsând cele două biciclete la poartă, nesupravegheate.
Autorii au fost identificați în proximitatea locului faptei, fiind vorba de un bărbat de 37 de ani, din comuna Tudora și un tânăr de 24 de ani, din municipiul Constanța, iar bicicletele au fost recuperate și restituite victimei.
În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.