Important

Doi bărbați, care au furat din locuințele mai multor persoane din municipiul Botoșani, au fost plasați sub control judiciar

Joi, instanța de judecată a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față de cei doi bărbați în vârstă de 45 ani din comuna Bosanci, județul Suceava, respectiv din comuna Stăuceni, județul Botoșani, ce au fost reținuți la data de 17 februarie 2021, fiind cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat, distrugere, violare de domiciliu și uciderea animalelor cu intenție.

Aceștia, în perioada 13 septembrie 2020 – 15 februarie 2021, ar fi comis mai multe fapte de furt calificat din societăți comerciale și din locuințe de pe raza municipiului Botoșani, bunurile sustrase constând în sticle de băuturi alcoolice, un televizor LCD, un telefon mobil și o bicicletă. De asemenea, la data de 13 septembrie 2020 cei doi au pătruns, fără drept, în curtea locuinței unei femei din municipiul Botoșani, împrejurare în care au distrus un geam al locuinței, după care au ucis, cu intenție, doi pui de pisică ce aparțineau persoanei vătămate.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate mai sus, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, cauza urmând a fi soluționată procedural.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page