DIVERSE | Tusea cu sânge, primul semn al acestei boli autoimune grave
Sindromul Goodpasture este o boală autoimună rară care îți va afecta plămânii și rinichii. Principalele manifestări ale bolii sunt tusea însoțită de sânge și glomerulonefrită.
Prognosticul bolii este în strânsă legătură cu diagnosticarea rapidă și inițierea în timp util a tratamentului.
Persoanele cu sindrom Goodpasture dezvoltă substanțe care atacă o proteină (antigen Goodpasture) din structura colagenului aflată la nivelul săculeţilor alveolari din plămâni și unităților de filtrare (glomeruli) ale rinichilor. Aceste substanțe se numesc anticorpi anti – membrană bazală glomerulară (Ac anti-MBG). Medicii spun că boala apare în clipa în care sistemul imunitar atacă și distruge în mod greșit țesutul sănătos.
Sindromul Goodpasture se caracterizează de regulă printr-i dublu patologie: renala si pulmonară. De asemenea, medicii spun că afecțiunea aceasta autoimună poate să fie declanșată inclusiv de expunerea la fum, dar și de infecții respiratorii.
Principalele simptome și semne la nivel renal sunt:
- hematurie,
- urină de culoare închisă,
- edeme,
- dureri de spate, sub coste,
- umflarea mâinilor și a picioarelor,
- hipertensiune arterială,
La nivel pulmonar, semnele și simptomele sunt:
- cianoza,
- tuse însoțită de sânge,
- dispnee,
De asemenea, pacientul poate să aibă senzație accentuată de greață, vomă, anemie, paloare facială, oboseală.
Atenție! Medicii atrag atenția asupra faptului că sindromul Goodpasture este o afecțiune gravă deoarece se manifestă prin producerea de sângerare la nivelul plămânilor, iar o altă consecință gravă a bolii este apariția insuficienței renale. De aceea, mulți pacienți ajung la dializă sau la transplant de rinichi.
Diagnosticul este destul de greu de stabilit și presupune efectuarea unor analize. Mai exact, persoana cu suspiciune va face analize de sânge, teste serologice, un sumar de urină, radiografie pulmonară. Uneori, se va face și biopsia renală deoarece așa se pot stabili prezența anticorpilor sindromului Goodpasture.
În ce constă tratamentul:
Principalul scop al tratamentului este îndepărtarea anticorpilor din sistemul circulator.
Procedura care permite eliminarea anticorpilor dăunători din sânge poartă numele de plasmafereză.
De asemenea, prin tratament medicii urmăresc să obțină un control bun al tensiunii arteriale și prevenirea leziunilor renale sau pulmonare grave.Tratamentul include, de obicei, medicamente orale imunosupresoare, medicamente care au rolul de a reduce producția de anticopri a sistemului imunitar. Pacienții care au o hemoragie pulmonară vor lua și corticosteroizi injectabili.
Totodată, pacientul va primi tratament pentru anemie, dar și medicamente antiinflamatoare. Va face și dializă în situația în care există o afectare renală serioasă, sau mai grav, transplant renal dacă rinichii nu mai sunt deloc funcționali.
Sursa: doctorulzilei.ro