DIVERSE | Tratamente naturiste cu foi de dafin
Frunzele de dafin sunt nelipsite din orice bucătărie, ele fiind folosite la condimentarea diverselor feluri de mâncare. Pe lângă rolul lor în bucătărie, frunzele de dafin au și valoare de medicament, ele având puteri miraculoase în tratarea mai multor afecțiuni.
Frunza de dafin este un remediu eficace împotriva plǎgilor, aftelor şi abceselor dentare si este considerat un sedativ natural. Infuzia are o acţiune beneficǎ asupra sistemului nervos, aducând echilibrul în afecțiuni precum anxietate sau depresie.
Așadar, foile de dafin pot fi folosite sub diverse forme pentru a trata anumite afecțiuni de care suferi, de la infuzie, până la pulbere și decoct.
Tratamente naturiste cu foi de dafin: respirație urât mirositoare (halenă)
Câte o lingură de frunze de dafin şi mentă tocate mărunt se fierb timp de 10 minute în 700 ml de apă. Se strecoară şi se clăteşte gura între mese. Folosești remediul de 3-4 ori pe zi.
Foile de dafin sunt eficiente și în transpirația picioarelor
Se prepară o infuzie sau decoct din 30 de frunze de dafin şi 10 frunze de stejar într-un litru de apă fierbinte, apoi se face o baie caldă timp de 25 minute. De asemenea, dacă ai hemoroizi, poți apela la tratamente naturiste cu foi de dafin.Într-un litru de apă se fierb, timp de 5 minute, 10-12 frunze de dafin. Se infuzează până ce temperatura coboară la 38 de grade şi se strecoară.
Se fac băi de şezut, până la răcirea decoctului. Procedura se repetă de 3-4 ori pe săptămână.
Tratamente naturiste cu foi de dafin: eczeme, dermatite, psoriazis, scabie
Se amestecă 6 linguri de pulbere din frunze de dafin cu 2 linguri frunze de ienupăr tocate mărunt şi 12 linguri de unt sau untură de gâscă topită. Alifia se aplică pe locurile afectate.
Tratamente naturiste cu foi de dafin: dureri reumatice și răceli
Câteva frunze mari de dafin se ţin în apă fierbinte, timp de 15-20 de minute. Se aplică pe locurile afectate, aşezându-le una lângă alta, sub formă de cataplasmă. Se acoperă cu o bucată de ţesătură de lână şi se pansează pentru 40-60 de minute.
Dacă răceala este asociată cu tuse puternică, frunzele se aplică pe piept şi pe spate.
Tratamente naturiste cu foi de dafin: stres și insomnie
Aşezaţi o crenguţă proaspătă sau uscată de dafin la capătul patului – aroma de dafin înlătură cu succes stările de stres.
Pentru un efect somnifer, puneţi o crenguţă sau câteva frunze aromate şi sub pat, iar pe frunte şi pe ceafă se aplică câteva frunze înmuiate în prealabil, timp de 15 minute, în apă fierbinte. Se leagă cu un bandaj.
Tratamente naturiste cu foi de dafin: ficat mărit
Se pun la infuzat într-un litru de apă 30 de frunze de dafin tocate mărunt și câte un sfert de linguriţă de seminţe de mărar, ţelină, urzică şi pătrunjel. Se fierb pe un foc domol, până ce nivelul apei scade la jumătate.
După răcire, lichidul se strecoară şi se amestecă cu 10 linguri de miere de albine. Remediul se păstrează la frigider. Se beau câte 100-150 ml o dată pe zi, înainte de culcare, puţin încălzit. O cură poate dura până la 3 luni, cu mici pauze după fiecare lună.
Sursa: clicksanatate.ro