Vinerea Mare, cunoscută şi sub denumirea de Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă, este zi de doliu pentru toţi creştinii, fiind ziua răstignirii lui Iisus – Iată ce tradiţii şi datini există în popor cu privire la această zi sfântă!
Pentru a feri casa de lighioane tot anul, aceasta trebuie tămâiată dis-de-dimineaţă.
Creştinii sunt sfătuiţi să ţină post negru în Vinerea de dinaintea Învierii, iar dacă starea de sănătate nu le permite, să evite măcar să mănânce bucate pregătite în cuptor. Nu ai voie să te atingi de oţet astăzi, acesta fiind oferit lui Iisus pentru a-şi potoli setea înainte de a muri pe cruce pentru noi.
Tot în dimineaţa din Vinerea Mare creştinii se duc la biserică cu flori pentru Iisus, iar apoi trec ritualic de trei ori pe sub masa pe care este aşezat Sfântul Epitaf, amplasată întotdeauna în mijlocul bisericii. Tradiţia spune că cei ce trec pe sub masa pe care este Sfântul Epitaf nu vor avea dureri de cap tot anul, dar nici de spate. Iar dacă ai probleme cu vederea, e bine să îţi ştergi simbolic ochii cu un colţ din Sfântul Epitaf atunci când treci pe sub acesta.
Cei ce ţin post negru se pot înfrupta din anafura oferită în timpul Deniei Prohodului Domnului. În timpul slujbei Prohodului, toţi creştinii ies din biserică, alături de preoţii care poartă şi Sfântul Epitaf, ocolind-o de trei ori. Toate florile duse de credincioşi pe parcursul zilei la biserică, sunt sfinţite şi împărţite de preot la finalul slujbei credincioşilor. Se spune despre acestea că au efecte miraculoase în tratarea diferitelor boli. După slujbă, femeile merg la cimitir pentru a aprinde lumânări celor plecaţi din această lume şi pentru a-i plânge.
Odată ajunse acasă cu lumânări ce le călăuzesc paşii, femeile venite de la slujbă înconjoară şi casa de trei ori, apoi desenează cu ajutorul fumului de lumânare câteva cruci pe pereţii exteriori ai casei, dar şi pe cei ai grajdului. Astfel, casa era protejată de rău.
Bătrânii de la sate spun că dacă plouă în Vinerea Mare, e semn că anul va fi unui secetos, lipsit de ploaie. Totodată, dacă Vinerea Mare va fi una însorită, cu vreme bună, anul ce urmează va fi unul bun, cu recolte roditoare.
În Vinerea Mare creştinii trebuie să se roage, nu să se ocupe de gospodările. Treburile care au rămas de făcut se vor lăsa pentru sâmbătă. În niciun caz nu se vor vopsi ouăle în Vinerea Mare. Se spune că Sfânta Vineri se înfurie pe femeile care cos, ţes şi spală în această zi sfântă. De asemenea, se spune că dacă coci în cuptor ceva în Vinerea Neagră, arzi mâinile Maicii Domnului.
Se spune despre copiii născuţi în Vinerea Mare că au puteri tămăduitoare, cu condiţia să fie botezaţi în prima sâmbătă după Paşte.
Totodată, se spune despre cei care pleacă din această lume în Vinerea Mare că sunt aleşi pentru a merge direct în Rai.
Sursa: feminis.ro