DiverseImportant

DIVERSE | Tot ce trebuie să ştii despre carnea de miel. Diferenţe faţă de carnea de ied şi cum ştim că nu mâncăm câine, de Paşte

Carnea de pui, de porc sau de vită este înlocuită în apropierea Paştelui cu cea de miel şi, mai nou, cu cea de ied. Nutriţioniştii avertizează că românii pot fi foarte uşor păcăliţi dacă nu se uită cu atenţie de unde cumpără carne şi ce ar putea să se ascundă sub o etichetă falsă.

Nutriţionistul Eduard Adamescu spune că primul lucru la care trebuie să fie atenţi cumpărătorii este, evident, locul din care cumpără carne. Acesta precizează că cel mai indicat ar fi ca oamenii să ia carne din magazine autorizate, iar aceasta să fie verificată veterinar. Cum ne dăm seama dacă este verificată? Simplu: pe suprafaţa cărnii ar trebui să se găsească o ştampilă care să ateste calitatea produsului.

„În cazul în care cei de la sate şi nu numai cumpără carne de miel, ar trebui să urmărească semnele distinctive, precum copite, dinţi sau câteva fire de păr. Aşa pot fi siguri că au cumpărat carne de miel sau de ied, nu de câine“, explică Adamescu.

Şi doctorul Gheorghe Mencinicopschi spune că pentru a face o distinţie clară între carnea de miel/ ied şi cea de câine sunt absolut necesare semnele distinctive, care practic alcătuiesc certificatul de autenticitate pentru carne. „În România s-au făcut asemenea lucruri (n.r. s-a vândut carne de câine ca fiind de miel). E singurul mod de a verifica dacă chiar mâncăm miel“, susţine Mencinicopschi.

De asemenea, expertul adaugă că un alt mod bun de a ne asigura că nu cumpărăm carne de câine ţine de faptul că nu ar trebui să cumpărăm organele seperat. De ce? Pentru că în cazul acestora distincţia între un ficat de câine şi unul de miel nu poate fi făcută de un cumpărător neavizat. „Ficatul de câine e toxic, dacă mănânci cantităţi mari poţi muri“, declară medicul nutriţionist.

Carnea de ied este mai sănătoasă

Pentru că în ultima vreme carnea de ied a început să fie la mare căutare, nutriţionistul Adamescu ţine să precizeze că este şi mai sănătoasă în comparaţie cu cea de miel. Explicaţia este simplă, după cum spune specialistul: conţine mai puţine grăsimi şi, ca urmare directă, nici nu conduce la acumularea unui număr mare de kilograme. Cu alte cuvinte, carnea de ied nu ne face să ne îngrăşăm.

Atât carnea de miel, cât şi carnea de ied pot fi testate cu uşurinţă dacă sunt proaspete. În momentul în care decidem să cumpărăm dintr-un magazin autorizat, iar carnea este într-o caserolă pe care este imprimat termenul de valabilitate, dar vrem să ne convingem că aşa stau lucrurile, ar trebui să urmărim mai multe aspecte. În primul rând, este vorba despre culoare cărnii.

„O carne bună este rozalie, iar în momentul în care o atingi nu este lipicioasă. Aceste lucru spune că este o carne proaspătă“, adaugă Adamescu. În ceea ce priveşte porţia zilnică recomandată, aceasta nu depăşeşte 150 de grame de carne de miel şi maxim 200 de grame de carne de ied.

Pe de altă parte, medicul Mencinicopshi susţine că ar trebui să mai urmărim ceva în momentul în care cumpărăm carne de miel: ca animalul să aibă peste 14 kilograme. „Un miel care nu cântăreşte minim 14 kilograme este un miel plin de apă şi colagen. Ca să înţeleagă toată lumea, este vorba despre o carne plină de zgârciuri şi tendoane care nu te hrăneşte şi nu se digeră uşor“, încheie medicul.

Diferenţe – carnea de miel vs. carnea de iedCiteste mai mult: adev.ro/n40ob8

Diferenţe – carnea de miel vs. carnea de ied

Carnea de ied este mai săracă în calorii şi are o concentraţie mai mică de colesterol, comparativ cu mielul. Carnea de ied este mai bogată în proteine şi minerale şi este mai slabă. Carnea de miel de pe altă parte este un aliat bun împotriva stărilor de astenie şi este benefică pentru buna funcţionare a tractului gastrointestinal. Conţine cantităţi însemnate de fier, potasiu şi zinc, dar şi vitamina E, ajutând astfel sistemul imunitar.

Este totuşi bogată în colesterol, motiv pentru care nu este indicată celor care suferă de anumite afecţiuni, precum hiperglicemie, sindromul metabolic sau obezitate.

„Carnea de ied sau de miel nu este contraindicată, contează foarte mult cum este preparată aceasta. Indicaţiile ar fi să fie consumată cu măsură şi să fie preparată la cuptor sau pe abur şi nu prăjită”, explică nutriţionistul Ioana Ţinţişan.

Pentru cei care nu se împacă nici cu carnea de ied şi nici cu cea de miel, Ioana Ţinţişan recomandă o variantă mai puţin comună: iepurele. Carnea acestuia este săracă în colesterol, fragedă, iar digestia este mai uşoară. Prăgătită corespunzător şi asezonată cu legume aceasta nu este nici ea un pericol pentru siluetă.Citeste mai mult: adev.ro/n40ob8

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page