Diverse

DIVERSE | Tinerii de azi, mai depresivi decât generaţiile anterioare: “Netratată la timp, depresia poate duce la sinucidere”

Dificultăţile economice, şomajul, catastrofele şi conflictele pot creşte semnificativ riscul de depresie, boală de care suferă deja peste două milioane de români, iar tinerii de azi sunt mai depresivi decât cei din generaţiile anterioare, potrivit Centrului de consiliere şi educare pentru sănătate, informează MEDIAFAX.

Peste 350 de milioane de persoane din întreaga lume şi peste două milioane de români suferă de depresie, iar numărul persoanele care intră în depresie este într-o creştere alarmantă, se arată într-un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, prezentat de Centrul de consiliere şi educare pentru sănătate.

În opinia specialiştilor, factorii declanşatori ai “bolii secolului” sunt diferiţi în prezent faţă de acum câteva decenii, dificultăţile economice, şomajul, catastrofele şi conflictele fiind cauzele care pot creşte semnificativ riscul de depresie.

“Netratată la timp, depresia poate duce la sinucidere, iar anual numărul persoanelor care au ales să-şi pună capăt zilelor ajunge la un million, în lume. În acest context, psihologii trag un puternic semnal de alarmă şi consideră că un tratament aplicat din timp poate opri boala să escaladeze în forma sa cea mai gravă – dorinţa de sinucidere sau chiar sinuciderea”.

Specialiştii au mai constatat că tinerii de azi sunt mai depresivi faţă de tinerii din generaţiile trecute, deoarece factorii declanşatori din actualitate sunt mai numeroşi şi mai variaţi.

Printre factorii declanşatori ai depresiei în rândul tinerilor se mai află explozia de tehnologie şi de concepţii exportate, coroborate cu timpul din ce în ce mai puţin pe care părintele îl acordă copilului, lipsa de mişcare şi de activităţi sănătoase, monotonia etc.
.
Specialistul Mihaela Sârbu spune că pentru a ajuta o persoană care a intrat în depresie trebuie să o asiguri că nu este singură, că este acceptată fără să fie criticată şi să i se ofere afecţiune şi atenţie, răbdare şi blândeţe.

“Este nevoie şi de ajutorul unui specialist, câteodată chiar de tratament medicamentos. Este foarte important să îi motivăm, să fim suportivi, pozitivi, prezenţi, disponibili şi deschişi. Este foarte important să ştie că depresia se vindecă, se ameliorează, se tratează”, afirmă Mihaela Sârbu.

Ea mai arată că nu există un program guvernamental care să combată acest flagel.

Specialiştii cred că aceste proiecte naţionale menite să lupte împotriva depresiei trebuie să pornească cât mai urgent, prin ample campanii de informare în mass-media, în şcoli şi în licee, accesibile sau chiar gratuite.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page