Diverse

DIVERSE | Ti-a fost suspendat permisul de conducere? Vezi cum il poti recupera mai repede

Asa cum se intampla de cele mai multe ori in perioada sarbatorilor, politistii rutieri supravegheaza traficul mai atent, fiind suplimentat numarul de radare si de controale.

Pentru soferi, insa, aceasta nu este o veste tocmai buna, caci astfel de verificari se soldeaza de obicei cu zeci de amenzi de circulatie sau, mai rau, cu suspendarea permiselor de conducere. Prin urmare, daca va aflati in situatia de a ramane fara carnet, trebuie sa stiti ca il puteti recupera mai repede, daca indepliniti unele conditii.

Cum iti poti recupera mai repede permisul auto?

Potrivit Codului rutier, suspendarea exercitarii dreptului de a conduce autovehicule se dispune:

  • pentru o perioada de 30 de zile, daca titularul permisului de conducere a savarsit contraventii care cumuleaza 15 puncte de penalizare;
  • pentru o perioada de 60 de zile, daca titularul permisului de conducere cumuleaza din nou cel putin 15 puncte de penalizare in urmatoarele 12 luni de la data expirarii ultimei suspendari a exercitarii dreptului de a conduce.
  • pentru o perioada de 90 de zile cand fapta conducatorului de autovehicul sau tramvai a fost urmarita ca infractiune la regimul circulatiei pe drumurile publice, precum si in cazul accidentului de circulatie din care a rezultat decesul sau vatamarea corporala a unei persoane si instanta de judecata sau procurorul a dispus clasarea, renuntarea la urmarirea penala, renuntarea la aplicarea pedepsei sau amanarea aplicarii pedepsei, daca pentru regula de circulatie incalcata prezenta ordonanta de urgenta prevede suspendarea exercitarii dreptului de a conduce.

Actul normativ stabileste, in acelasi timp, ca, la cererea titularului permisului de conducere, perioadele de suspendare se pot reduce, dar nu mai putin de 30 de zile. 

Pentru a beneficia de aceasta masura, trebuie sa sustineti mai intai un test de verificare a cunoasterii regulilor de circulatie, la care trebuie obtinut un punctaj de trecere.

Verificarea cunoasterii regulilor de circulatie se efectueaza de catre serviciul politiei rutiere care va are in evidenta si consta in completarea unui test-grila, ce contine 15 intrebari din legislatia rutiera. Pentru a promova, sunt necesare raspunsuri corecte la cel putin 13 intrebari.

In afara de a fi admis la testul de legislatie rutiera, pentru a beneficia de reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce, mai trebuie sa indepliniti alte trei conditii, conform art. 221 din Regulamentul de punere in aplicare a Codului Rutier.

Concret, este obligatoriu sa fi obtinut permisul cu cel putin un an inainte de savarsirea faptei, dar si sa nu fi beneficiat de reducerea perioadei de suspendare in ultimii trei ani de la data savarsirii faptei. In plus, nu trebuie sa mai fi avut suspendat dreptul de a conduce in ultimii doi ani de la data savarsirii faptei.

Sunt si unele situatii in care soferii nu au dreptul sa solicite reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce. Astfel, potrivit Regulamentului de aplicare a Codului Rutier, NU beneficiati de reducere daca:

  • perioada de suspendare a fost majorata, conform legii;
  • ati cumulat, din nou, cel putin 15 puncte de penalizare in urmatoarele 12 luni de la data expirarii ultimei suspendari a dreptului de a conduce;
  • ati fost implicat intr-un accident de circulatie din care au rezultat numai pagube materiale, iar rezultatul testarii aerului expirat sau al probelor biologice a stabilit ca ati condus autoturismul sub influenta alcoolului;
  • dreptul de a conduce v-a fost suspendat ca urmare a neopririi la trecerea la nivel cu calea ferata cand barierele sau semibarierele au fost coborate ori in curs de coborare sau cand semnalele cu lumini rosii si/sau sonore au fost in functiune.

Regulile privind obtinerea permisului auto ar putea fi modificate pe viitor, daca un proiect de act normativ propus de Ministerul Afacerilor Interne va fi aprobat. Mai precis, potrivit initiativei legislative, candidatii trebuie sa includa un nou act in dosarul de examinare. Este vorba despre o “declaratie pe propria raspundere a candidatului, data sub sanctiunea prevazuta de art.326 din Codul penal, din care sa rezulte ca nu are resedinta normala intr-un alt stat membru al Uniunii Europene”, dupa cum se arata in proiectul citat.

Conform referatului de aprobare publicat de MAI, in acest fel se creeaza un mecanism prin care statul roman asigura indeplinirea obligatiilor ce rezulta din Directiva 126/2006/CE, mecanism ce are in vedere eliberarea permisului de conducere unei persoane care are resedinta normala pe teritoriul Romaniei si nu pe teritoriul altui stat membru, in considerarea faptului ca indeplinirea acestei conditii contribuie in special la combaterea “turismului permiselor de conducere”.

Sursa: www.avocatnet.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page