Diverse

DIVERSE | “Suceava are două cinematografe – unul la Iaşi şi altul la Botoşani”

“Suceava are două cinematografe – unul la Iaşi şi altul la Botoşani”, e o glumă care circulă tot mai des printre suceveni, care, pentru a vedea un film nou, într-o sală de cinema, trebuie să meargă în alte judeţe.

Din păcate, gluma aceasta va fi valabilă cel puţin încă vreun an de zile, pentru că șansele ca anul acesta să fie deschis un cinematograf modern în clădirea  Centrului Cultural Bucovina au fost spulberate de ritmul greoi în care decurg lucrările la această investiţie.

„Nu înţeleg constructorii care se plâng că nu au de lucru, că nu au bani, dar nu lucrează, deşi nu avem nici o restanţă la plată, mâine dacă ne aduc facturile le şi plătim”, a spus ieri primarul Sucevei, Ion Lungu, dezamăgit de faptul că două importante investiţii, demarate în anii anteriori, vor fi finalizate cu întârziere.

„Cu Skate Park-ul de lângă Patinoar ne-am făcut iluzii că îl vom da în funcţiune pe 1 iunie, de Ziua Copilului, dar după ultimele discuţii cu constructorul, ultimul angajament este pentru 1 iulie 2014. La fel stă situaţia şi cu Centrul Cultural Bucovina, unde ultimul angajament de finalizare la stadiul fizic, fără dotări, este 20 octombrie 2014”, a explicat primarul Ion Lungu, după discuţiile purtate cu conducerea firmei Civica, care a câştigat licitaţiile de execuţie a celor două proiecte.

„A trecut iarna, sărbătorile pascale, zilele libere de 1 mai, şi tot nu se vede mobilizare acolo, deşi lucrările sunt în întârziere”, a adăugat Lungu, care a spus că va verifica săptămânal aceste obiective de investiţii, pentru a vedea dacă se respectă graficele de lucru.

Lucrările de modernizare şi extindere a clădirii fostului Cinema Modern, transformat în Centrul Cultural Bucovina, sunt condiţionate de păstrarea funcţionalităţii de cinematograf, una din sălile viitoarei clădiri urmând să fie transformată în cinematograf 3D.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page