DIVERSE | Singurul şofer din România care nu opreşte la fluierul agentului de circulaţie
Dacă se dărâmă un bloc, se rupe un pod sau explodează o bombă ori chiar o roată, lângă maşina sa, e posibil ca el să nu reacţioneze. Nici dacă îl claxonezi din spate. Ori îl înjuri prin geamul deschis, de sus, de jos, din lateral. El nu se opreşte, merge mai departe. E şofer şi atât. N-aude sirena Poliţiei, nici pe cea a Ambulanţei. Nici răgetele claxoanelor nervoşilor cu permis, ori bătaia în geam a agentului. Sau fluierul poliţistului. Nici măcar foşnetul actelor date la control, ce să mai vorbim de cel al bancnotelor cu care trebuie să achite costul unei amenzi, Doamne fereşte! Nu. Nu aude, pur şi simplu. Nici nu poate ţipa, întrucât nu reuşeşte nici să vorbească. Doar câteva consoane, înfundat, scoate pe nări, mai degrabă decât pe gură. N-aude, dar în trafic nu ajunge des în astfel de situaţii, să trebuiască să audă, cu toate că sunt evenimente când…da. N-aude pentru că este surdo-mut sau pentru cei sensibili – un semen cu deficienţe auditive şi de vorbire. Unul cu vechi “state” de şofer pe întinderile patriei. Ca el mai sunt, însă nu foarte mulţi. În schimb, eroul nostru vede. Chiar foarte bine. Ca o bufniţă noaptea. Pentru că, se ştie, un simţ lipsă le dezvoltă, prin compensare, pe celelalte. Se numeşte Mircea Zalom şi are 55 de ani.
L-am întâlnit zilele trecute. N-am auzit biciclistul ce se pregătea să mă “îmbrăţişeze” pe alee; nici el, însă m-a prins de braţ evitând în ultimul moment incidentul. Are o privire de vulture. Vorbeam cu el, timp în care şi-a îngăduit să privească cerul cu mare atenţie. Aşa cum monitorizează de la volanul maşinii sale tot ce mişcă în trafic atunci când conduce. N-a avut niciun incident serios de-a lungul carierei sale de zeci de ani de “şoferie”. Atât de prudent conduce, chiar dacă n-a auzit în viaţa lui scrâşnet de frâne, bubuit de tablă, bufnituri de uşi ori claxoane “isterice”. Îmi dă de înţeles că toate aceste neajunsuri le compensează prin acuitatea sa vizuală. Vede foarte bine semnalizările luminoase. S-ar putea spune că într-un fel le şi simte, ca un candidat de arte marţiale antrenat prin lovituri nepregătire într-o cameră întunecată. Prin antrenamente vezi chiar şi ceea ce nu e de văzut. E intuiţie combinată cu…multe. Niciun incident în trafic, niciodată. Ca să nu mai spunem că n-a urcat niciodată băut la volan.
Are oglinda retrovizoare mai mare ca la ceilalţi şoferi
Aşadar, şofează mult mai bine decât mulţi automobilişti. La urma-urmei “aude” (vede) mult mai bine decât destui posesori de boxe care fac să nu se mai audă nimic în maşină. A luat permisul categoria B pe la 24 de ani, făcând parte din grupul select ce numără câteva persoane în toată ţara, al şoferilor surdo-muţi. Deficienţele pe care le are sunt până la urmă un avantaj. Şofează în liniştea deplină cauzată de lipsa altor simţuri. E singurul şofer care nu opreşte după fluierul agentului de circulaţie. “Dacă mă fluieră, nu aud, dar dacă îmi face semn să opresc, chiar şi cu întârziere, îl văd în oglinda retrovizoare, care este mai mare decât la persoane normale. Şi staţionez. La controlul actelor toţi îşi dau seama că nu aud şi nu pot să vorbesc. Se miră cum de am permis. Apoi, când îi înştiinţez că de atâta timp n-am fost implicat în niciun fel de incident, mă felicită, făcându-mi semn să plec imediat mai departe”, spune bărbatul.
Mircea Zalom a lucrat ca lăcătuş mecanic la o întreprindere ieşeană. A ajuns să dea examen pentru obţinerea permisului de conducere mai mult la insistenţele socrului său care era bolnav de inimă având nevoie de transport urgent la o unitate medicală specializată. “La început, timp de patru ani am condus maşina lui, apoi mi-am luat o Dacie”. Fiul său lucrează în Marea Britanie în domeniul IT şi câştigă foarte bine, aşa că nu demult (în 2014) şi-a cumpărat o maşină nouă. Şi e tare fericit pentru asta. Mircea Zalom nu s-a chinuit prea mult să obţină permisul. La traseul de oraş s-a descurcat excelent, aşa că a luat carnetul din prima. Acum, prietenii săi îl laudă pentru siguranţa de sine, atenţia şi spun chiar că este talentat la şofat.
Dacă nu era surd, nu era mai bun şofer ca acum
Bărbatul este de părere că, dacă s-ar fi întâmplat să nu fie surd din naştere, nu ar fi fost un şofer mai bun. “Ca şofer, nu mi-ar place să aud zgomorul străzii, în special accentele lui stridente”. De mai mulţi ani, bărbatul este îngrijorat pentru faptul că autorităţile au dat semnalul că ar dori să legifereze eliminarea din trafic a unor categorii -dintre cei cu deficienţe fizice. În special pe cei surdo-muţi, spune Mircea: “care şi aşa sunt foarte puţini”.
Am stat de vorbă despre acest caz cu comandatului Poliţiei Rutiere Iaşi, comisar-şef Liviu Zanfirescu. El nu s-a arătat foarte mirat de faptul că există în trafic şi astfel de persoane. “Nu sunt eu în măsură să spun dacă acestor persoane le e mai greu să şofeze sau dacă trebuie să depună eforturi în plus pentru a conduce. Din câte ştiu, cei cu astfel de deficienţe nu pot obţine un permis pentru profesionişti, categoria C, de exemplu. Ei primesc doar B, A, AM. Dar pentru fiecare dintre ei se impune să aibă acordul medicului. De altfel, vizita medicală specială pentru obţinerea permisului este aceeaşi ca la celelalte persoane. Până la urmă medicul specialist spune dacă totul e în regulă”, a spus comisar-şef Liviu Zanfirescu.
Am încercat să aflu de la “şoferul neoprit de poliţişti” Mircea Zalom cum l-a purtat agentul prin “labirinturile” examenului pentru obţinerea permisului. Dacă a fost sever. “Poliţistul nu a fost deloc indulgent cu mine, pentru faptul că aş avea un handicap…Părerea mea este că nu ar trebui să se limiteze în niciun fel accesul la obţinerea carnetului. Şi aşa avem destule alte limitări în alte domenii, accesul la informaţii şi multe alte probleme…”, a mai spus Mircea. Aş mai fi stat de vorbă cu domnul Zalom dacă nu ne-ar fi întrerupt discuţia (purtată pe alee) o pasăre rară, un papagal rătăcit, evadat din cine ştie ce colivie. Mircea nu i-a ascultat strigătele ascuţite, ci l-a privit protector ca şi cum i-ar înţelege dolenţele, problemele, handicapurile.
Pe drumul către casă, Mircea Zalom trece peste o cale ferată fără barieră. Nu aude niciodată locomotiva ce şuieră în apropiere, dar este poate cel mai atent pieton al locului. Trenul prăfuit trece cu zgomot nostalgic pe lângă noi. Mircea Zalom îl aude cu ochii, îl admiră cu visele. Dacă n-ar fi fost surd, cu siguranţă nu i-ar fi plăcut să audă glasurilor stridente a două gospodine ce vând zi de zi ouă pe linia ferată, la zece metri distanţă de crucea înflorată a trupurilor sfârtecate de tren. Drum bun, Mircea Zalom, chiar dacă nu ne auzi!
Sursa: jurnalul.ro
