DIVERSE | Semne neobișnuite ale lipsei de vitamine și minerale
Spasme musculare sau piele uscată? Deşi pot fi cauzate de efortul fizic intens, respectiv de expunerea prelungită la soare, aceste simptome pot ascunde o lipsă de vitamine şi de minerale.
Vitaminele şi mineralele sunt esenţiale pentru buna funcţionare a organismului, fiind necesare pentru procesele vitale. Organismul are nevoie zilnic de o anumită cantitate de vitamine şi minerale, iar alimentele sunt cea mai bună sursă în acest sens. În cazul în care el nu primeşte doza suficientă din alimentaţie, apar semnele carenţelor şi este necesară administrarea de vitamine şi de minerale, la îndemnul medicului, sub formă de suplimente medicamentoase.
Iată cum îți dai seama dacă ai lipsă de vitamine și minerale!
Simptome: acnee pe obraji, brațe, coapse sau fund.
Lipsă de: acizi grași, vitaminele A și D
Cum o remediezi? Profită de orele cu soare – orele lungi petrecute în aer condiționat și poluare ne fac rău; consumă pește (sardine, ton), ouă, legume cu frunze verzi.
Pentru a suplimenta lipsa de acizi grași a organismului, include în alimentația ta somon, nuci, migdale și semințe de in sau chia.
În ceea ce privește lipsa vitaminei A, mănâncă mai multe verdețuri, papaya și legume colorate precum morcovi, cartofi dulci, ardei gras.
Simptome: Furnicături, înțepături, amorțeală în mâini și picioare
Lipsă de: vitamina B, cum ar fi acidul folic (B9), B6 și B12. Simptomele pot fi combinate cu anxietate, depresie, anemie, oboseală și dezechilibre hormonale.
Cum o remediezi? Include în regimul tău alimentar orezul brun, mei, germeni de grâu, nuci și tărâțe de grâu. De asemenea, consumă în mod regulat ouă, carne de pui, carne de oaie, somon, banane, broccoli, fasole roșie, sparanghel, conopidă, varză și toate legumele cu frunze verzi.
Simptome: piele crăpată în colțurile buzelor
Lipsă de: fier, zinc și vitaminele B3 (niacină), B2 (riboflavină) și B12
Cum o remediezi? Connsumă carne de pasăre, somon, ton, ouă, roșii, alune și linte. Absorbția fierului este sporită de vitamina C, astfel că este recomandat să incluzi în alimentație și broccoli și conopidă. Nu uita nici de lactate.
Simptome: crampe musculare intense
Lipsă de: magneziu, calciu și potasiu
Cum o remediezi? Pentru a furniza organismului potasiu, mănâncă portocale, banane, alune. Pentru magneziu, alege legumele cu frunze verzi, nucile și soia.
Migdalele, smochinele, stafidele, morcovii, orezul brun și nucile caju sunt surse bogate de calciu.
Simptome: erupții cutanate pe față și pierderea excesivă a părului
Lipsă de: biotină (vitamina B7), cunoscută și ca vitamina părului
Cum o remediezi? Consumă ouă gătite (nu crude), somon, avocado, ciuperci, conopidă, soia, nuci și banane.
Sursa: clicksanatate.ro