DIVERSE | Semne care te avertizează că ai probleme cu fierea
Durerea intensă în partea dreaptă, sub coaste, poate fi un simptom care arată că ai probleme cu bila, numită popular și fiere. Există și alte simptome pe care e bine să nu le neglijezi.
Vezica biliară, numită și colecist, este un organ în formă de pară, legat de ficat, care colectează secreţia hepatică (bilă), și, în procesul de digestie, o eliberează la nivelul intestinului subțire.
Ajunge să provoace neplăceri atunci când este suprasolicitată sau când întâmpină dificultăți de eliminare a bilei în timpul procesului de digestie, cum ar fi depunerile sau pietrele pe traseul de evacuare a secreției biliare.
Durerea în partea dreaptă
În cazul în care se formează calculi sau pietre la nivelul vezicii biliare, mai mici sau de dimensiuni mai mari, primul semn este durerea ascuțită resimțită în partea dreaptă a abdomenului și în umărul drept. Poate să dureze un sfert de oră sau mai multe ore în șir. Durerea îngreunează respirația și perturbă somnul. Aceasta este cauzată de blocajul de pe traseul canalului prin care se varsă bila. Poate persista de-a lungul mai multor ore după masă, apar și alte simptome precum febra, greața, vărsăturile.
Info
Unele persoane care au calculi biliari e posibil să nu aibă niciun simptom care să-i alarmeze, caz în care nu necesită intervenție chirurgicală.
Crampele discontinue
Dacă ai bila leneșă, e posibil să te confrunți cu crampe și o durere puțin pronunțată, în partea dreaptă, sub coastă, ambele asociate cu greață uneori. Ele apar la puțin timp după o masă copioasă. Contracțiile repetate și dureroase ale vezicii biliare se răresc dacă stai întins pe dreapta.
Dacă te confrunți cu așa ceva, suferința ta are un nume: dischinezie biliară.
Ce se petrece de fapt? Bila, secreția pe care vezica biliară o varsă în intestinul subțire în procesul de digestie, stagnează la nivelul vezicii, iar aceasta se contractă în mod repetat, în încercarea de se elibera de conținut.
Vărsăturile
Atunci când se formează o piatră de-a lungul tubului prin care bila trece din vezica biliară în intestinul subțire, se produce și o inflamație a zonei, ceea ce cauzează afecțiunea numită colecistită.
Greața, vărsăturile, febra și durerea intensă sunt semnele care anunță aceste disfuncționalități. Aproximativ în 20% din cazuri, vezica biliară inflamată este invadată de bacterii de la nivelul intestinului subțire, ajungându-se la apariția unei infecții.
Febra
Observi că ți-a crescut temperatura, ai pielea palidă, frisoane, ți-ai pierdut pofta de mâncare? Sunt semne care pot să indice o infecție la nivelul vezicii biliare ca urmare a formării unei pietre. Acestor simptome li se pot adăuga și altele, mai rare: urina de culoare închisă și scaunele deschide la culoare.
Cum să previi o criză biliară
– Păstrează-ți calmul! Criza poate să fie declanșată și pe sistem nervos.
– La primele simptome, adresează-te unui medic și urmează o dietă ușoară cu brânză de vaci, pâine prăjită, cartofi copți sau fierți.
– Nu uita să bei mai multă apă când e caniculă sau după ce ai luat o cafea, un ceai verde sau negru, pentru că apa joacă un rol important în procesul de digestie, implicit în cel de secreție a bilei.
– Practică gimnastică sau alt sport preferat de 3-4 ori pe săptămână, în reprinze de minimum o jumătate de oră.
Sursa: clicksanatate.ro