Diverse

DIVERSE | Scapă DEFINITIV de gândacii de bucătărie

Gândacii de bucătărie sunt printre cei mai dezgustători dăunători casnici şi cei mai enervanţi. Motivele pentru care ei se “cazează” fără a fi poftiţi în apartamente sunt variate, de la neglijenţa de a lăsa mâncare pe masă sau în diferite colţuri accesibile ale bucătăriei, până la ghenele de resturi menajere care există în interiorul blocului, reprezentând o adevărată invitaţie pentru gândacii de bucătărie şi alţi paraziţi, cum ar fi rozătoarele.

Ceea ce numim de obicei, în Europa, „gândaci de bucătărie” reprezintă un mic număr de specii de insecte din ordinul Blattaria (Blattodea), ordin altminteri mare, cuprinzând aproximativ 4.600 specii. Majoritatea sunt „sălbatice”, trăind în natură, fără să aibă treabă cu oamenii şi gospodăriile lor, dar un mic număr de specii s-a adaptat de minune în aşezările umane şi prosperă acolo.

Există multe metode de combatere a dăunătorilor, atât chimice cât şi naturale.

Metode pentru a scăpa de gândacii de bucătărie. Curăţenia

Unul dintre cei mai importanţi paşi în eradicarea acestei probleme contra gândacilor este cel al curăţeniei. Nu mai ţineţi vasele nespălate în chiuvetă până se fac cât un munte. Nici gunoiul nu trebuie lăsat mai mult de 48 de ore.

Utilizaţi aspiratoare cu saci de unică folosinţă şi aruncaţi-i imediat cum aţi terminat curăţenia. Nu folosiţi niciodată mătura, deoarece veţi ajuta la răspândirea ouălor în întreaga casă.

Gândacii de bucătărie se înmulţesc şi se dezvoltă rapid. Unul este suficient. Gândacii de bucătărie trăiesc circa 6 luni şi se hrănesc cu resturile menajere. Se refugiază în zonele calde şi umede, în spatele mobilierului, frigiderului, în jurul ţevăriei şi în fantele zidurilor. Sunt mari avizi de umiditate, deci verificaţi orice sursă umedă.

Trebuie făcută constant o curăţenie generală, însoţită de mişcat mobila şi uitat prin toate ungherele. Un lucru cunoscut este că focarele de înmulţire sunt bucătăria şi baia. O soluţie este şi punerea de gresie şi faianţă.

Pe de altă parte, apartamentul trebuie izolat cât se poate de bine. Până şi la aerisirea de la baie ar fi bună o plasă de ţânţari. Foarte important de acoperit sunt găurile din jurul ţevilor şi până la urmă orice alte zone prin care comunicaţi cu vecinii sau cu exteriorul. Dacă după izolare urmează o exterminare bine făcută, teoretic, gândacii nu mai au de unde să apară.

Metode pentru a scăpa de gândacii de bucătărie. Folosirea insecticidelor

Există mai multe spray-uri insecticide disponibile pe piaţă, care conţin ciflutrin, un element foarte eficient în eliminarea completă a gândacilor. Pulverizaţi insecticidul în locurile unde se ascund gândacii, cum ar fi crăpături în perete, guri de aerisire, zona de drenaj, în coşul de gunoi etc. Nu uitaţi, gândacii stau în zonele calde şi umede. Este important să urmaţi toate instrucţiunile de siguranţă atunci când pulverizaţi insecticidul. Ţineţi copiii şi animalele de companie departe de insecticid.

Alte soluţii recomandate sunt Super Killer sau fiole de Fendona. Majoritatea substanţelor de acest tip sunt toxice, aşa că, după ce le-aţi dizolvat, cel mai probabil în apă pusă într-o sticlă de soluţie de curăţat cu pulverizator, trebuie avută mare grijă la aplicare. Vaporii vă pot scoate din casă în câteva secunde, iar gândacii pe care i-aţi speriat în zona în care aţi apucat să daţi se vor refugia în restul locuinţei.

Metode pentru a scăpa de gândacii de bucătărie. Capcanele pentru gândacii de bucătărie

Aceasta este o altă metodă eficientă de a elimina gândacii din casă. Capcana pentru gândacii de bucătărie se găseşte pe piaţă şi conţine un material adeziv şi o momeală. Odată ce gândacii intră în capcană să guste momeala ei sunt prinşi de adeziv. Puneţi această capcană în zonele în care apar cel mai frecvent gândacii şi reînnoiţi capcana în mod continuu timp de o săptămână pentru a scăpa complet de gândaci. După două săptămâni puteţi repeta această operaţiune pentru a preveni o reinfestare.

Puteţi realiza chiar dvs. o capcană homemade pentru a mai scăpa de unii dintre musafirii nepoftiţi. Aveţi nevoie de o sticlă din plastic, cu volumul de doi litri, de apă şi de o bucată de săpun de casă. Mai întâi, tăiaţi partea superioară a sticlei (la aproximativ un sfert din distanţa faţă de gură) şi poziţionaţi-o cu gâtul în jos în ceea ce a rămas din recipient. Umpleţi recipientul cu apă călduţă, puneţi o bucată de săpun şi lăsaţi-o să se topească. Apoi, lăsaţi sticla într-un loc prin care ştiţi că trec gândacii, iar capcana îşi va face negreşit treaba: ei vor încerca să bea apă, însă nu vor face decât să se înece în lichid.

Metode pentru a scăpa de gândacii de bucătărie. Momeala

Momeala pentru gândacii de bucătărie conţine un gel chimic, care acţionează la fel de lent ca otrava pentru gândaci. Gândacii vor fi atraşi de momeală şi vor aduce mai mulţi membrii la ea. Întregul cuib de gândaci va fi ucis în termen de două săptămâni.

Lăsaţi această momeală în locurile frecventate de gândaci, cum ar fi în apropierea aerisirilor, coşului de gunoi, fisurilor din podea, sub chiuvetă, dulapuri etc.

Metode pentru a scăpa de gândacii de bucătărie. Ulei de lavandă

Puteţi încerca şi metode mai puţin toxice pentru dvs. Uleiul de lavandă acţionează împotriva gândacilor, cât şi a altor insecte pe care nu le doriţi în casă.

Picuraţi pe bucăţi de vată 6 picături de ulei esenţial de lavandă. Plasaţi-le peste tot, mai ales în dulapuri, şi reînnoiţi-le zilnic.

Metode pentru a scăpa de gândacii de bucătărie. Ulei esenţial de eucalipt

Vărsaţi câteva picături de ulei esenţial de eucalipt pe un ziar, pe care îl plasaţi sub chiuvetă, sub frigider, şi în toate locurile unde s-ar putea ascunde gândacii. Soluţia este valabilă la începutul infestării, când populaţia de gândaci nu e prea mare.

Metode pentru a scăpa de gândacii de bucătărie. Oţet alb

Stropiţi cu oţet alb pe ziduri, sub mobilier şi peste tot unde se pot instala gândacii. Oţetul alb nu-i omoară, dar îi alungă.

Metode pentru a scăpa de gândacii de bucătărie. Zahărul şi bicarbonatul de sodiu

Aceasta este o metodă uşoară pentru a scăpa de gândaci. Puteţi face un amestec de bicarbonat de sodiu şi zahăr prin adăugarea în părţi egale a elementelor şi apoi să-l presăraţi în apropierea zonelor infestate. Gândacii care se vor hrăni cu acest amestec vor muri, deoarece bicarbonatul de sodiu reacţionează cu acidul din stomacul lor şi îi umflă.

Metode pentru a scăpa de gândacii de bucătărie. Frunzele de dafin

Acesta este un remediu ieftin şi uşor pentru a scăpa permanent de gândaci. Frunze de dafin sunt frunze parfumate care au o aromă iute, dar plăcută. Puteţi împrăştia pulbere din frunze de dafin în apropierea cuibului şi în alte zone în care apar gândacii şi mirosul îi va face să se mute din casa dvs. Veţi scăpa de ei fără să fie nevoie să-i omorâţi. Mai mult aici..

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page