DIVERSE | REPORTAJ: Un pensionar clujean are o colecţie de peste 2.500 de ceasuri, cel mai vechi fiind din 1882 – FOTO

Un pensionar clujean are o colecţie de peste 2.500 de ceasuri, pe care le-a adunat în decurs de 25 de ani. Bărbatul le repară, le recondiţionează cu multă răbdare, iar pe unele le vinde. Cel mai vechi ceas din colecţie este unul de şemineu, de producţie americană, care datează din anul 1882.

Timp de 45 de ani, Aurel Mureşan a fost şofer la o unitate de alimentaţie publică din Cluj-Napoca şi a moştenit dragostea pentru ceasuri de la tatăl său, care a fost ceasornicar. A început să colecţioneze ceasuri din 1990 şi a făcut sacrificii financiare serioase pentru acest hobby.

Acum, la 63 de ani, el e pensionar şi are timp suficient pentru a se dedica pasiunii. Toată casa îi este plină de ceasuri, atârnate pe pereţi, pe dulapuri sau depozitate în cutii mari de lemn şi în sertare, dar are ceasuri şi în foişorul din curte.

Primul ceas, unul elveţian pentru care în 1990 a plătit 15.000 de lei, echivalentul a şase salarii

“Pasiunea am moştenit-o de la tatăl meu, care a fost ceasornicar. Tata a vândut, mai de mult, ceasul familiei şi atunci eu am zis că voi cumpăra ceasuri şi nu voi vinde niciunul”, îşi aminteşte Aurel Mureşan.

Astfel, tatăl său a vândut în anii 1960 ceasul familiei, pentru a face rost de bani.

“Era un ceas vechi, de perete, care avea ornat capul Regelui Carol I. Era o piesă valoroasă, dar a trebuit să o vândă, deşi l-am rugat să nu o facă“, spune Mureşan.

Cu gândul la acest lucru, a început să adune ceasuri, pe care le cumpără de la Târgul de la Negreni şi din piaţa de vechituri.

“Am acum peste 2.500 de ceasuri, s-au înmulţit încât nu mai am loc de ele. Tot timpul am bani la mine şi când am văzut ceva ce mi-a plăcut l-am cumpărat. În 1990 am început să colecţionez, iar primul ceas a fost unul elveţian. Am dat pe el 15.000 de lei, când salariul era de 2.500 de lei. Era unul foarte rar, am dat aproape o avere pe el. Este un ceas elveţian cu arcuri, care se trage o dată la zece zile, bate şi la jumătate şi la fix. Merge la secundă, deşi are peste 100 de ani. Nu întârzie niciodată”, povesteşte colecţionarul.

Clujeanul şi-a încropit un atelier în spatele casei, unde este înconjurat de ceasuri, majoritatea de perete sau pendule, care bat din sfert în sfert de oră, într-un cor de sunete. Acum lucrează cu migală la un ceas rusesc de mână, ajutându-se de o pensetă şi de o şurubelniţă de mici dimensiuni. I s-a cam deteriorat vederea, dar îl ajută ochelarii şi o lupă. Curăţă ceasul, înlocuieşte “inima” acestuia, care este balansul, îl lustruieşte.

“Deşi am fost şofer, am fost pasionat de mecanică fină, am răbdare multă, petrec opt-zece ore în atelier. Am reparat odată un ceas şi am stat cinci ore pe el, nici nu m-am ridicat să merg la masă până nu l-am rezolvat. Când desfac un ceas, îmi dau seama din prima care e baiul, că e rupt axul secundar sau arcul, de exemplu. Ceasul are şi inimă şi suflet, pentru că, dacă nu sunt toate piesele la punct, nu funcţionează“, spune Aurel Mureşan.

Unele dintre ceasurile pe care le recondiţionează le vinde pentru că nu prea mai are loc în casă. Se duce cu ele la expoziţii de antichităţi sau le vinde la Târgul de la Negreni, dar nu consideră că face “o mare afacere din vânzarea de ceasuri”.

“Mai vând din ele, deşi am spus că nu voi vinde, pentru că am prea multe, mai ales dacă am două sau mai multe de acelaşi fel. Mai fac schimb şi cu alţii”, explică el.

“Vedeta” colecţiei, un ceas american de şemineu din 1882

Colecţionarul are un respect deosebit faţă de ceasornicarii elveţieni, despre care spune că sunt cei mai buni din lume, urmaţi de nemţi şi francezi. Ceasurile electronice, cele cu baterii, nu îl pasionează deloc, susţinând că, peste o sută de ani, nu va mai fi nici urmă de un ceas electronic, spre deosebire de cele pe care le are în colecţie şi care, deşi au peste 100 de ani, încă funcţionează.

“Timpul îl măsor la reparaţii şi recondiţionări. Îmi propun ca într-o zi să fac un pendul, mâine un ceas de buzunar, asta mă pasionează. Când mă ambiţionez, mă străduiesc să termin ceasul în ziua respectivă. Există şi ceasuri care nu pot fi reparate. Sunt ceasuri vechi de 100 de ani care merg o zi şi apoi se opresc şi trebuie să intervin să le repar. Am multe piese de schimb şi le combin de la un ceas la altul, completez de la unul la altul, piese noi nu mai sunt. Se rupe un arc, un ax, un balans şi trebuie pusă piesa de la acelaşi model, pentru că nu se poate altfel. Mai şi recondiţionez câte o piesă, dar din mână, pentru că nu am strung la îndemână. E şi plăcerea de a le avea, dar şi de a avea o ocupaţie, este un hobby, îmi umplu timpul cu ceasurile“, explică Aurel Mureşan.

În colecţia de peste 2.500 de ceasuri, el are foarte multe ruseşti, elveţiene, americane, englezeşti, care se trag zilnic sau o dată la 400 de zile şi care sunt împărţite pe categorii: de mână, de buzunar, cu cuc, de podea, de şemineu, de gât, de perete.

“Vedeta” din colecţie şi cel mai vechi este un ceas de şemineu care datează din 13 iunie 1882, fiind produs de o fabrică de ceasuri din New York, a cărui cutie a fost recondiţionată, iar acum trebuie să îi repare mecanismul cu arc.

Colecţionarul nu a ţinut socoteala banilor cheltuiţi până acum pe ceasuri şi spune că se gândeşte să le adune pe toate într-o singură cameră şi să le aranjeze ordonat, urmând să le lase moştenire celor doi copii ai săi.

Aurel Mureşan are o fată de 35 de ani şi un băiat de 38 de ani, aşezaţi fiecare la casele lor, iar el locuieşte cu soţia sa, Maria, care îi înţelege şi îi sprijină pasiunea.

“De când a început să cumpere ceasuri l-am susţinut, că este o activitate interesantă, iar lucrurile sunt valoroase şi îl voi susţine în continuare. Nu mă deranjează că o parte a bugetului familiei merge pe ceasuri. Chiar dacă se cheltuie, are cine să moştenească“, conchide Maria Mureşan.

Sursa: mediafax.ro