Diverse

DIVERSE | Remedii naturiste pentru gât inflamat

Durerile de gât sunt extrem de supărătoare şi pot apărea oricând, indiferent de sezon. Acestea pot fi ameliorate cu ajutorul leacurilor din natură. Iată cele mai eficiente remedii naturiste pentru gât inflamat!

Remedii naturiste pentru gât inflamat: apa cu sare

O soluţie ideală este gargară cu apă cu sare, fiindcă sarea este antiseptică. Apa cu sare elimină excesul de mucus, ajutând şi la desfundarea nasului.

Este suficientă 1 linguriţă de sare la o cană cu apă caldă, nu fierbinte, care se amestecă bine. Se face gargară de 3 ori pe zi, dar nu mai des, pentru că în exces se usucă gâtul şi situaţia se înrăutăţeşte.

Remedii naturiste pentru gât inflamat: ceai de flori de soc

Lemnul dulce, plantă medicinală cu efect antiviral şi antibacterian, este utilă. Şi suplimentele naturale cu echinacea sunt recomandae, căci cresc imunitatea.

Poţi bea, de asemenea, 3-4 căni pe zi cu infuzie din amestec de flori de soc, mentă şi salvie.

Cartofii cruzi, remediu excelent

Dacă suferi de dureri în gât poţi apela la un leac simplu. Cureți un cartof, îl dai pe răzatoare și îl amesteci cu țuică sau palincă. Pui conținutul într-o cârpă și te legi în jurul gâtului. Lași să acționeze o jumătate de oră. Este un leac eficient, de pe vremea bunicilor.

Remedii naturiste pentru gât inflamat: muşeţelul

Pentru că are efecte calmante şi relaxante, muşeţelul este de mare ajutor dacă te confrunţi cu această problemă. Un plic cu muşeţel se pune într-o cană şi se toarnă apă clocotită, se acoperă şi se lasă un sfert de oră. Bei două-trei ceaiuri pe zi.

Remedii naturiste pentru gât inflamat: tinctura de gălbenele

Pentru tratarea amigdalitei poţi folosi tinctură de gălbenele. Aceasta are proprietăţi antiinflamatorii, antiseptice şi anestezice. Tinctura se prepară din două-trei flori de gălbenele la 100 ml de alcool. Diluează 10-15 picături de tinctură în 100 ml apă şi foloseşte-o ca să faci gargară, de trei ori pe zi.

Sursa: clicksanatate.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page