Publicitatea comunistă
Deşi nu se poate vorbi despre publicitate veritabilă decât în prezenţa concurenţei, element absent din economia comunistă guvernată total de către Stat, reclamele acelei perioade au şi rolul de a face cunoscute anumite produse, dar reclama era şi o formă de propagandă prin care populaţia trebuia să ”observe” faptul că societatea socialistă funcţionează şi că ramurile economiei se dezvoltă constant. Fie că este vorba despre reclame la biscuiţi, jucării, biciclete, parfum, rulmenţi sau geamuri au o simplitate desigur „cerută” astfel încât, indiferent de gradul de educaţie al celui care o vede, mesajul să fie cât mai inteligibil şi mai lipsit de subtilităţi. Simplitatea şi decenţa prezentării sunt însă calităţi pe care azi nu le mai regăsim în „advertising”.
Un basm occidental îmbrăcat în roşu comunist
Povestea Scufiţei care duce cozonac şi vin bunicuţei este reinterpretată într-o rclamă la produse lactate, astfel că fetiţa departe de a avea o pălărioară roşie, este îmbrăcată asemeni unei viitoare gospodine comuniste cu basma pe cap şi pulover croşetat. Deşi stângace, reclama are un puternic rol educativ prin care copiilor le este prezentat un model de urmat: un personaj de poveste consumă lapte, pe care îl achiziţionează şi pentru bunica ei.
Autenticitate, reţete originale şi recomandarea consumului produselor sănătoase
Descrierile calităţilor produselor alimentare sunt extrem de clare, astfel că cititorii puteau afla despre beneficiile unei alimentaţii echilibrate şi sănătoase fără să citească reviste de specialitate sau articole tematice. Informaţia era astfel furnizată încât reclama la produs să ofere mai multe informaţii atât despre ingrediente, cât şi despre funcţiile produsului într-o alimentaţie echilibrată şi sănătoasă. Chiar dacă se produceau la nivel industrial, alimentele din perioada comunistă erau fabricate din ingrediente naturale, gustul acestor produse fiind unul deosebit. Pe vestitele „Eugenia” se preciza că au în compoziţie doar unt, cacao, zahăr şi ouă. O altă bucurie dulce din perioada comunistă era vestitul suc „Cico” pe a cărui etichetă se preciza că are temen de valabilitate de… 7 zile.
Chiar dacă dulciurile de azi sunt mai rafinate şi supra-procesate, cu termen de valabilitate de cam doi ani, amintirea vechilor produse cu etichetele nestudiate şi reclamele pitoreşti ne lasă un gust mai plăcut şi mai autentic.Sfidarea capitalismului
Despre şampanie se cunoaşte faptul că este o denumire exclusivă care poate fi utilizată doar pentru producţia viticolă de pe teritoriul Champagne, regulă instituită în anul 1927. În orice parte a lumii se produce această băutură, producătorul trebuie să folosească termenul general de „vin spumant”. Sfidând normele internaţionale, în Almanahul Scânteia din anul 1967, apărea o admirabilă reclamă la Şampania Zarea… Lipsite de profesioism comercial în sensul pe care îl cunoaştem azi, reclamele din perioada comunistă au acel aer de curat, dezinteresat, nefalsificat şi sincer, valori pe care azi nu le putem regăsi în publicitate.
