DIVERSE | POVESTEA IMNULUI. România a avut șase imnuri de stat. Cât de reprezentativ este „Deșteaptă-te, române”?

Este unul dintre simbolurile naţionale, menţionate în Constituţie. Imnul de stat al României are o istorie de peste 150 de ani. Din anul 1862, când a fost compus primul, intitulat „Marş triumfal”, și până în prezent, România a avut șase imnuri. Toți cei care au venit la putere au schimbat atât ziua națională, cât și însemnele țării. Pe scurt, imnul este oglinda istoriei.  

Imnul de stat este un cântec bărbătesc, solemn, apărut odată cu formarea statelor naționale și adoptat oficial ca simbol al unității. E o melodie triumfală, menită să ne ajute să ne simțim mai patrioți ca de obicei.

„Trebuie să aibă capacitatea de mobilizare şi de reprezentare care e necesară oricărui cetăţean al oricărei ţări ca atunci când aude această compoziţie să simtă că e solidar cu concetăţenii lui”, spune scriitorul Andrei Pleșu.

Primul imn a apărut a apărut în anul 1862, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. În urma unui concurs public al cărui premiu era de 100 de galbeni câștigătorul a fost compozitorul și violonistul Eduard Hubsch, cu piesa „Marș triumfal și primirea steagului și a Măriei Sale Prințul Domnitor”. Melodia nu a avut însă versuri până în anul 1881, când poetul Vasile Alecsandri a compus textul pentru viitorul „Imn regal român”, intonat, pentru prima dată, la încoronarea regelui Carol I, în anul 1884.

„Poate că cel mai aproape de sufletul şi de mintea românilor a fost imnul pe care România l-a avut între 1866 şi 1947, Imnul regal. Vorbim şi de faptul că imnul, ziua naţională, care devenise ziua întregii naţiuni române, au contribuit la realizarea unei legături mai strânse între dinastia de Hohenzollern şi poporul român”, explică istoricul Alin Ciupală.

În anul 1948, odată cu instalarea regimului comunist, în ziarul „Flacăra” a fost publicat noul imn al României, „Zdrobite catuşe”, pe muzica lui Matei Socor. O melodie cu versuri de propagandă în care era preaslavită Republica Populară și prietenia cu poporul rus eliberator:

„Zdrobite cătuşe în urmă rămân,

În frunte-i mereu muncitorul,

Prin lupte și jertfe o treaptă urcăm,

Stăpân pe destin e poporul”.

În anul 1953, în plină sovietizare a României, imnul „Zdrobite cătușe” a fost inlocuit cu „Te slăvim, Românie!” pe versuri de Eugen Frunză și Dan Deșliu. Partidul a hotărât ca poporul să se bucure adânc de faptul că armata rusă era încă în țară, elitele României își aflau sfârșitul în închisoare, iar libertatea de expresie devenise o amintire interzisă:

„Te slăvim, Românie, pământ părintesc,

Înfrățit fi-va veșnic al nostru popor

Cu poporul sovietic eliberator

Leninismul ni-e far și tarie și avânt”.

În anul 1975 imnul naţional al României a fost din nou schimbat. Ceaușescu și-a dorit o altă melodie, mai puțin stalinistă. Așa au ajuns românii să cânte „Pe-al nostru steag e scris Unire”, pe muzica lui Ciprian Porumbescu. Melodia a devenit, ulterior, imnul naţional al Albaniei, la propunerea poetului Victor Eftimiu, de origine albanez.

În anul 1977 noul Imn al Republicii Socialiste România a devenit „Trei culori cunosc pe lume”, imn care a fost intonat până la sfârşitul anului 1989.

Cetățenii erau obligați să-l cânte pe stadioane, în școli, la toate adunările populare.

„Cum bine ştim versurile erau strict încropite în acea perioadă şi se pare că unele sunt făcute chiar de Nicolae Ceauşescu”, spune istoricul Adrian Cioroianu.

În anul de grație 1989 ne-am trezit din somnul cel de moarte și am ieșit în stradă. Interzis în perioada comunistă, „Deşteaptă-te, române!“, la origine, „Un răsunet”, a devenit imnul naţional al României. Dar cât de reprezentativ este pentru țară?

Andrei Pleșu crede că versurile sunt destul de depresive, anacronice, că „Deșteaptă-te, române” descrie un neam somnolent, asuprit constant de tirani, de barbari și de dusmani cruzi. În trei dintre cele patru strofe, cuvântul „moarte” este nelipsit.

„Am socotit că ne obligă să ne identificăm cu o postură de popor sugrumat, învins, prăbuşit şi adormit care este somat să se trezească. Nu cred că aşa arătăm de fapt, n-am nimic împotriva acelui text şi asupra istoriei lui, el are toate legitimităţile dar, din punctul meu de vedere, nu este ceva care să reprezinte cu adevărat firea şi aspiraţiile noastre”, explică Andrei Pleșu.

Într-un singur secol, România a avut șase imnuri și asta pentru că cei care au venit la putere au stabilit de fiecare dată o altă zi națională, alte însemne de stat, un alt imn.

„Mă gândesc c-am fi fost ceva mai întregi astăzi dacă, printr-o supoziţie ilogică, regimul comunist ar fi păstrat imnul regal. România ar fi arătat altfel. Putea să-i schimbe cuvinte, putea să-i schimbe orice, dar e un sentiment de continuitate şi tradiţie a cărei logică noi ne facem că n-o-nţelegem, dar toate ţările care se respectă îşi respectă în primul rând tradiţiile. Dacă schimbi zi de zi decorul casei tale, până la urmă nu te mai simţi acasă”, arată Adrian Cioroianu.

Sursa: www.digi24.ro