DIVERSE | Nucile: de ce nu trebuie să-ți lipsească din alimentație
Nucile ne menţin inima şi creierul sănătoase, ne ajută să trăim mai mult şi ne-ar putea oferi protecţie contra cancerului. Cu aşa beneficii, ar trebui să profităm mai des de aceste fructe.
Fiind o sursă excelentă de proteine şi fibre alimentare, acetse fructe oleaginoase sunt ideale pentru micul dejun, ca să ai energie pentru întreaga zi. Sunt bogate în antioxidanţi, ceea ce înseamnă că oferă protecţie împotriva cancerului.
Nucile conţin acizi graşi Omega-3, care au rolul de a reduce inflamaţiile din organism, cauză a multor boli. Consumul moderat de nuci asigură un aport important de grăsimi sănătoase, mononesaturate, care ajută la scăderea nivelului de colesterol „rău“ din sânge.
Şi arginina, un alt compus care se găseşte în aceste fructe ale toamnei, ajută la menţinerea elasticităţii vaselor de sânge şi la prevenirea maladiilor cardiace. Poţi consuma miezul de la 7-8 nuci pe zi, care are un conţinut de aproximativ 180 de calorii. Astfel, nici nu îţi vei pune în pericol silueta.
Previn osteoporoza şi insomnia
În 100 g de nuci se găsesc 441 mg de potasiu, 158 mg magneziu şi 346 mg de fosfor, minerale esenţiale pentru buna funcţionare a sistemului nervos. De asemenea, te ajută să ai un somn liniştit, fiind de ajutor în tratarea insomniei, şi cresc speranţa de viaţă.
Cu un conţinut de 98 mg calciu la 100 g, aceste fructe oleaginoase sunt ideale pentru prevenirea osteopoprozei. Şi conţinutul de vitamina K al nucilor ajută la întărirea oaselor, persoanele care le consumă regulat având un risc mai scăzut de fracturi.
De asemenea, conţin şi vitamina B6, care ajută la formarea globulelor roşii şi la metabolizarea carbohidraţilor şi a proteinelor, se găseşte în nuci.
PONT: Asociaţia Americană a Inimii recomandă 3-4 porţii de nuci, săptămânal. O porţie înseamnă un pumn (circa 45 g).
INFO: Datorită conţinutului de acizi graşi Omega 3 nucile stimulează fertilitatea.
Ştiai că…
…un pumn de nuci pe zi scad cu până la 20% riscul de deces din cauza bolilor de inimă, potrivit unui studiu al oamenilor de ştiinţă americani de la Institutul pentru Cancer Dana-Farber?
Sursa: clicksanatate.ro