Cântăreaţa pop americană Miley Cyrus, care a fost în atenţia presei internaţionale în ultima vreme mai degrabă pentru controversele provocate decât pentru cariera sa, a fost declarată de MTV artistul anului 2013.
Miley Cyrus a stârnit reacţii diverse în rândul spectatorilor, dar şi al reprezentanţilor industriei muzicale, în luna august, la gala MTV Video Music Awards (VMA) de la New York, când, în timpul duetului cu Robin Thicke, tânăra artistă a apărut în bikini pe scenă şi a interpretat piesa “Blurred Lines” într-un mod provocator, ondulându-şi coapsele, cu limba scoasă mult afară şi jucându-se într-o manieră sugestivă cu o mănuşă uriaşă din spumă cu un deget ridicat în sus, informează contactmusic.com.
La câteva luni de la prestaţia sa, reprezentanţii MTV au decis să o numească pe cântăreaţa în vârstă de 21 de ani artistul anului 2013.
“Fie că a fost limba, mişcările lascive ale bazinului de la VMA, fie sesiunea foto realizată de Terry (Richardson), nu putem nega că a fost o metodă ca Miley să-şi arate nebunia, una dintre acelea care ar fi putut fi plănuite doar de o tânără de 21 de ani care se află în business de aproape un deceniu. Ea a şocat şi ne-a şocat pe toţi în 2013 şi a făcut-o în termenii ei. Trăiască noua regină pop!“, au declarat reprezentanţii MTV.
În plus faţă de reprezentaţia ei de la VMA, primul album pe care Miley Cyrus l-a lansat în ultimii trei ani, “Bangerz”, s-a situat pe primul loc în nouă ţări diferite, înclusiv în Statele Unite şi Marea Britanie.
De asemenea, Miley Cyrus a generat noi controverse după ce a fumat, în timpul unui show transmis în direct la MTV, ceva ce părea să fie o ţigară cu marijuana, după ce a fost premiată la categoria cel mai bun videoclip, pentru piesa “Wrecking Ball”.
Miley Cyrus i-a surclasat în acest an pe băieţii de la One Direction, care au coborât de pe primul loc pe al cincilea, în topul MTV.
Miley Cyrus este o cântăreaţă şi actriţă americană care a devenit cunoscută graţie serialului pentru adolescenţi “Hannah Montana”, în care a interpretat rolul principal. De altfel, Cyrus este unul dintre cel mai de succes artişti care s-au lansat în producţiile Disney. Fiica cântăreţului de muzică country Billy Ray Cyrus, ea şi-a lansat anul acesta cel de-al patrulea album, “Bangerz”, care include hituri precum “We Can’t Stop” şi “Wrecking Ball”, ce sunt însoţite de clipuri foarte provocatoare.
Sursa: mediafax.ro