Diverse

DIVERSE | Mâncarea condimentată îţi poate proteja inima

Îţi place mâncarea condimentată? Atunci avem o veste bună pentru tine! Cercetătorii chinezi au făcut un studiu asupra efectelor pe care le are capsaicina din ardeii iuţi asupra organismului şi au observat că substanţa care te face să transpiri îţi poate proteja inima.

Experimentul a fost efectuat pe animale de laborator, de către oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Hong Kong, care au prezentat recent în cadrul unei reuniuni cu Societatea Americană de Chimie efectele asupra inimii a substanţei conţinută de ardei, capsaicina.

Potrivit studiilor pe cobai, capsaicina are proprietatea de a preveni îmbolnăvirea inimii. Însă nu numai ardeii iuţi pot proteja inima de boli.

Cercetătorii au mai găsit că mirodeniile, de exemplu coriandru sau tarhon aduc şi ele beneficii asupra activităţii cardiace.

În urma studiilor pe cobai, mâncarea condimentată a redus nivelul de colesterol „rău“ şi a blocat acţiunea genelor care sunt responsabile cu contracţia arterelor. Ceea ce înseamnă că muşchii inimii erau mai relaxaţi, iar fluxul sanguin nu a fost îngreunat.

Dacă nu agreezi mâncarea foarte condimentată, poţi opta pentru condimente şi mirodenii mai puţin „tari“. „Sunt cantităţi mici de capsaicină şi în oregano sau în scoţişoară“, spune cercetătorul Alexandra Caspero.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page