DIVERSE | Lucruri pe care utilizatorii de Gmail nu le ştiu
Microsoft, cel mai mare producător de software din lume, îi acuză pe cei de la Google că folosesc informaţiile personale ale utilizatorilor de Gmail pentru a face profit.
Microsoft a lansat o campanie media prin care încearcă să atragă atenţia utilizatorilor de Gmail că fiecare email trimis de ei este citit şi scanat de Google.
Google încearcă se identifice anumite cuvinte cheie, care sunt apoi sunt trimise către terţi, precum firme de publicitate, care îşi vor face reclamă pe contul de Gmail al utilizatorilor. Un studiu realizat de Microsoft arată că 83% dintre utilizatori consideră acest lucru o încălcare a intimităţii, iar 93% spun că ar trebui să aibă posibilitatea să dezactive această funcţie.
Microsoft a creat un site, keepyouremailprivate.com, prin care arată oamenilor cum Google face bani din emailurile lor. Spre deosebire de Google, Microsoft face bani din vânzarea de software. Microsoft nu scanează emailurile utilizatorilor de Outlook.
Un purtător de cuvânt al Google a declarat că “sistemul de direcţionare al anunţurilor în Gmail este automat şi nicio persoană nu are acces la emailurile utiliazatorilor. De asemenea, nu permitem afişarea de reclame care ţin de subiecte sensibile precum rasă, religie, orientare sexuală, sănătate”, etc.
Compania Google consideră că scanarea automată (nu umană) a email-urilor este o procedură obişnuită în schimbul de mesaje prin intermediul Gmail, o informaţie care serveşte la optimizarea publicităţii pe care o primeşte utilizatorul şi care figurează în termenii şi condiţiile prevăzute de serviciul său de poştă electronică.
Sursa: www.capital.ro