DiverseImportant

DIVERSE | Locuitorii judeţului Botoşani, cei mai săraci europeni. Moldova, cea mai săracă regiune din UE

La şapte ani de la intrarea în Uniunea Europeană, românii continuă să fie cei mai săraci europeni. Mai exact, cei care trăiesc în nord-estul României, regiunea cu cel mai mic PIB pe cap de locuitor, în funcţie de puterea de cumpărare. La fel de săraci sunt şi oamenii din regiunea de nord-vest a Bulgariei.

Locuitorii judeţelor Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui sunt cei mai săraci europeni. Potrivit Eurostat, fiecărui român din această regiune îi revine pe hârtie un Produs Intern Brut ca putere de cumpărare de doar 7.200 de euro pe an. Înseamnă 29% din media europeană, de 25.000 de euro.

Lucrurile nu stau însă la fel de rău în toată ţara. Cei care trăiesc în zona Bucureşti-Ilfov o duc chiar mai bine decât multe din regiunile unor ţări ca Portugalia, Ungaria sau Slovenia. Au un PIB în funcţie de puterea de cumpărare de 30.700 de euro pe an, adică 120% din media calculată în Uniunea Europeană. Este însă singura regiune românească aflată în această situaţie fericită.

În Vestul ţării, bunăstarea are un echivalent de doar 13.500 de euro pe cap de locuitor. Iar asta cu toate că vorbim despre a doua regiune de dezvoltare a României în funcţie de PIB.

Cel mai bine din toată Uniunea Europeană o duc locuitorii regiunii Inner London din Marea Britanie, cu un PIB pe cap de locuitor de 80.400 de euro pe an.

Sursa: www.digi24.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page