Diverse

DIVERSE | Leacuri bătrânești pentru febră

Tratarea febrei cu medicamente nu este întotdeauna recomandată, acestea inhibând rolul important pe care ea îl are în organism, acela de a distruge prin temperatură virușii sau infecțiile, de aceea, uneori sunt bine venite si acele leacuri bătrânești pentru febră.

Tot mai mulți oameni înțeleg că febra contribuie la eliminarea bacteriilor și virușilor, fiind un sistem de apărare natural al organismului împotriva intrușilor nepoftiți. Tratarea febrei cu medicamente nu este întotdeauna recomandată, acestea inhibând rolul important pe care ea îl are în organism, acela de a distruge prin temperatură virușii sau infecțiile.

Oricum, în urma febrei este bine să faceți un set de analize, să vă asigurați că totul este în regulă. Febra din cauza răcelii are numeroase leacuri bătrânești ce merită încercate înainte de a lua medicamente, care de multe ori nu tratează cauza, ci doar simptomul.

Leacuri bătrânești pentru febră – sirop de usturoi

Se amestecă un pahar de usturoi pisat cu miere de albine închisă la culoare. Se pune la foc mic într-o crăticioară și se amestecă mereu să nu se prindă. Când usturoiul s-a dizolvat bine în sirop, se acoperă și se mai lasă 5 minute pe foc. Se strecoară fierbinte și se pune la frigider. Se ia în caz de febră la răceală și gripă însoțită de tuse convulsivă sau sinuzită. Copiii primesc o linguriță din oră în oră, iar adulții primesc o lingură. Siropul se ține mult în gură înainte de a fi înghițit.

Leacuri bătrânești pentru febră – înfășurare cu frunze

Se înfășoară tot corpul în frunze reci de brusture, varză proaspătă sau hrean. Frunzele trebuie schimbate după ce s-au încălzit.
Se înfășoară tot corpul în prosoape înmuiate în oțet de mere diluat cu puțină apă, în lapte dulce rece. Se schimbă compresele când s-au încălzit.
Se pun pe piept, pe burtă și pe glezne frunze de varză zdrobite. Se schimbă de câte ori este nevoie.

Leacuri bătrânești pentru febră – înfășurare cu ceapă și cartofi

Se face masaj cu oțet de mere sau spirt, se poate face și o combinație din acestea două. Se acoperă apoi bolnavul cu un cearșaf înmuiat în oțet de mere. În picioare se pun șosete umplute cu ceapă tocată mărunt sau cu cartofi cruzi dați prin răzătoare. Bolnavul trebuie să stea acoperit în pat cel puțin o oră. Dacă febra nu scade, se repetă procedura, schimbând ceapa și cartofii.

Leacuri bătrânești pentru febră – compresă cu orez

Orezul se pune într-un ciorap și se ține la frigider să se răcească. După ce s-a răcit, se pune pe fruntea bolnavului. Hreanul nu trebuie să lipsească din alimentația bolnavului.

Leacuri bătrânești pentru febră – tinctură de ardei iuți

Se masează bolnavul la tălpi și la încheieturile mâinilor cu o tinctură obținută din ardei iuți amestecată cu rachiu. Se face până scade febra de tot, dar nu este indicat să se folosească acest remediu la copii.

Leacuri bătrânești pentru febră – leac cu gălbenuș crud

Se pune gălbenușul de ou crud pe moalele capului și o compresă înmuiată în rachiu. Gălbenușul se coace în caz de febră mare și se pune o nouă compresă. Gălbenușul copt trage toată temperatura.

Sursa: clicksanatate.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page