Ziua Mamei și Ziua Tatălui au fost legiferate ca sărbători în România începand cu anul 2010. Legea cu privire la aceste două sărbători a fost aprobată de Senatul României în luna iunie 2009 la o inițiativă a Alianței Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (TATA) și a unui grup de parlamentari români, printre care Ludovic Orban, Mircia Giurgiu și Liana Dumitrescu. Pe 29 septembrie 2009, legea a fost dezbătută și aprobată în Camera Deputaților iar astfel începând din mai 2010 a fost sărbătorită oficial pentru prima dată în România.
Conform acestei legi Ziua Mamei se va sărbători în prima duminică a lunii mai. Tot cu aceeași ocazie s-a legiferat sărbătorirea Zilei Tatălui în a doua duminică a lunii mai. Rolul acestei inițiative este acela de a sublinia importanța fiecăruia dintre cei doi părinți în viața de familie și în universul copilului.
Ziua mamei este de regulă sărbatorită pe mapamond anual într-a doua duminică a lunii mai. Circa 70 de state ale lumii au așadar o dată comună pentru această sărbătoare. Australia, Africa de Sud, Austria, Belgia, Bulgaria, Brazilia, Canada, China, Germania, Grecia, India, Italia, Japonia, Mexic, Olanda, Elveția, Turcia, Ucraina, Statele Unite ale Americii, țările baltice, statele din America de Sud, țările nordice sărbătoresc această zi în a doua duminică a lunii mai.
Până în anul 2009, România era printre puținele state ale lumii care, în lipsa unei Zile a mamei, a marcat doar Ziua Femeii – 8 Martie, extinzându-i acesteia aria de semnificații. Astfel, această sărbatoare a femeilor de pretutindeni a ajuns la noi să aibă neoficial și statutul de zi a mamei, în lipsa unei sărbători distincte destinate mamei.
Sursa: ro.wikipedia.org