În oraşul Gura Humorului va fi deschisă în această iarnă o nouă pârtie de schi. Primarul din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, a declarat că această pârtie va avea o lungime de 496 de metri şi va fi destinată schiorilor începători. Ursaciuc a spus că investiția în noua pârtie a fost de 98.000 de euro, banii fiind alocați în totalitate de la bugetul local.
Pârtia de schi pentru începători va avea acelaşi punct de plecare cu pârtia Şoimul, însă va coborî pe un alt traseu, spre Nord-Vest, către podul din Voroneţ.
„Pentru a ajunge la această pârtie se va folosi instalaţia de telescaun existentă, până în zona superioară a pârtiei existente. Am decis să amenajăm această nouă pârtie pentru a separa schiorii începători de cei profesionişti. Asta deoarece aproximativ 40% dintre cei care veneau la schi pe pârtia Şoimul erau începători”, a precizat Marius Ursaciuc.
El a adăugat că pârtia de schi pentru începători va fi dotată cu o instalaţie de teleschi şi va putea fi înzăpezită cu tunuri de zăpadă. Pe de altă parte, primarul din Gura Humorului a mai anunţat că în perioada următoare urmează să fie amenajată şi o nouă pârtie pentru sănii.
Actuala pârtie de schi din Gura Humorului are o lungime de 1.478 de metri, cu o diferenţă de nivel de 283 de metri, şi dispune de cinci tunuri de zăpadă. Pârtia dispune şi de instalaţie de nocturnă, cu 80 de stâlpi de iluminat, precum şi de un echipament telescaun pe o lungime de 1.349 de metri, cu o capacitate de transport de 1.200 de persoane/oră.