Diverse

DIVERSE | La ce să fii atent când alegi un produs tradițional

Cu toții știm că produsele românești, cele care ne aduc aminte de preparatele bunicii, sunt mai gustoase și sănătoase. Deși le găsim pe rafturile multor magazine, de multe ori ne este dificil să recunoaștem un produs 100% autentic.

Gama tot mai variată de produse de pe piață și numărul tot mai mare de magazine cu alimente tradiționale ne pot îngreuna alegerile. Conform definiției, un produs tradițional este unul realizat din materii prime, dar care are la bază o rețetă și un procedeu de prelucrare tradiționale.

„Într-o astfel de piață, unde tradiția și autenticitatea se pierd printre numeroasele produse care imită autenticul, produsele 100% românești sunt greu de recunoscut. Cu cât oferta de produse așa-zis tradiționale crește, cu atât clientul rămâne vulnerabil, mai ales în cazul în care nu se informează cu privire la ce înseamnă de fapt un produs tradițional și nu știe nimic despre producător“, afirmă Daniela Niculescu, directorul general al mărcii CEFF (Certified E-Friendly Food, marcă ce atestă că produsele alimentare nu conțin aditivi alimentari potențial dăunători).

Verifică eticheta produsului

Cea mai simplă metodă prin care poți verifica dacă un produs este tradițional atestat, mai ales dacă te afli deja în fața raftului, este să cauți logo-ul național pe etichetă. Mai exact, inscripția „Produs Tradițional Atestat, România, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale“, este cea care arată că produsul în cauză este unul autentic.

„Începând cu luna decembrie 2013, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a impus marcarea produselor tradiționale românești cu un logo care menționează faptul că produsul respectiv este atestat, acesta fiind amplasat pe un fundal tricolor“, explică Daniela Niculescu.

Cumpără-le din magazine de specialitate

Un alt criteriu care te ajută să alegi produsele tradționale din multitudinea de alimente asemănătoare din comerț este să le cumperi din magazine de specialitate, cum sunt cele cu produse bio.

„Au apărut în ultimul timp tot mai multe magazine online care pretind că vând produse tradiționale. Important este să le verificăm înainte de a comanda, pentru a evita orice fel de neplăceri“, spune Daniela Niculescu. De ajutor sunt și rafturile speciale cu produse tradiționale care au apărut în magazinele mari.

Lista cu produse atestate, la-ndemâna cumpărătorului

Consumatorii care preferă să cumpere alimente tradiționale au la dispoziție, pentru a face alegeri sigure, o listă care conține produsele autentice atestate. Astfel, înainte de a face cumpărături, ei se pot informa în legătură cu produsele din comerț care au primit atestare ca fiind 100% românești.

„Această listă poate fi găsită pe pagina online oficială al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (http://www.madr.ro/ro/industrie-alimentara/produse-traditionale-romanesti.html) și prezintă exact producătorul și numele produsului care a fost atestat ca respectând ingredientele și rețeta produsului tradițional“, spune directorul general al mărcii CEFF.

Daniela Niculescu, directorul general al mărcii CEFF

În momentul în care auzim despre E-uri, deja ne gândim la aditivi alimentari dăunători. Ei bine, nu toate E-urile sunt nocive. Ca exemplu, extractul de paprică, roșul de sfeclă sau cărbunele negru sunt extrase din natură și încadrate în categoria aditivilor coloranți.

Celuloza este folosită ca agent de îngroșare. Dacă un produs conține E-uri, nu înseamnă că nu este tradițional. Citește cu atenție eticheta sau informează-te despre E-urile dăunătoare și cele permise în cantitățile recomandate.

Sursa: clicksanatate.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page